“Sunt Vlad. Vreau să te ajut.” Uite omul care face bine lumii și lumea îl înjură în autobuzul 133 din București

12 iul. 2022
16452 Afișari
“Sunt Vlad. Vreau să te ajut.” Uite omul care face bine lumii și lumea îl înjură în autobuzul 133 din București

E a doua oară când îl văd. L-am văzut pe 133. Acum l-am văzut pe 133. Eu mă urc pe la LIDL Văcărești – Mihai Bravu. Mă gândesc la ce prostii am cumpărat. Ce inutilități îmi cumpăr. Cuțit de curățat panseluțe, mașină de tuns calul, pisică de alungat moliile, DJ de maimuțărit ghimbirul. Chestii de astea. Cu toții, după ce luăm ulei, zahăr, iepure la tavă cu fulgi de mărgăritar, ne duce instinctul spre raionul inutilităților mai mari, mai deșerte. Acolo găsim cuțit de curățat panseluțe, mașină de tuns calul, pisică de alungat moliile, DJ de maimuțărit ghimbirul. Nu ne e rușine, toată lumea e invitată, prețurile sunt inutil de mici pentru astfel de chestii fără sens. Bun, stau la geam și mă gândesc la astfel de prostioare. Pe la benzinărie la Timpuri Noi se urcă omul. Îl cheamă Vlad. Nu știu cum, are timp să se și prezinte.

“Sunt Vlad. Vreau să te ajut.” Uite omul care face bine lumii și lumea îl înjură

Sunt Vlad și vreau să te ajut. Și sare în ajutor. Femei în vârstă nimeresc greu treapta primă a autobuzului. Omul se înfige le spune poezia și le întinde mâna de ajutor. Femei tinere cu cărucior și cu copil. Deja specializate în lupta cu munții kilimanjaro, adică treptele autobuzului. Vlad coboară repede în stație și la fel își arată ajutorul. Am fost de față. Cu privirea, bineînțeles. Ce greu e să ajuți, ce greu e ca celălalt să se lase ajutat. Este un experiment de-a dreptul sociologic. Un om ajută pe celălalt. Cum reacționează Celălalt? Celălalt e șocat. Celălalt îl crede pe Vlad un lunatec, un nebun. Deci, ajutorul nu se primește așa 1, 2, 3 start! Nu. Nu. E nevoie de un timp, un timp îndelung ca să te obișnuiești cu ce vrea ăla, să vezi că ăla nu te agresează. Că nu vrea ceva în schimb. Cine îl punea pe Vlad al meu să ajute? Nu știu. Nu-l voi întreba vreodată. Îmi place să văd că se-nfige Vlad și ajută, și-mi place să văd cum lumea se teme.

“Sunt Vlad. Vreau să te ajut.” Uite omul care face bine lumii și lumea îl înjură

Mă mulțumește această ipostază a mea: Am văzut omul care vroia binele lumii și lumea îl înjura. Mă mulțumește și inocența lui. Ce vrea el de la oameni? Din câte am văzut pur și simplu nimic. Nu vrea nimic. Nu cere nimic. Ba din contră, rămâne Vlad cu buza umflată. Vlad pare crescut într-o utopie din asta: vreau să fac lumea mai bună. Vrei? Atunci, ajută! Și nu lasă lumea să-i ofere destule experimente. Nu. Din contră, provoacă experimentele. Lumea, în sfârșit, lumea, lumea asta diversă, deschisă aparent la experiențe, ce face? N-are ce face cu Vlad, îl crede inutil. Îl crede imbecil. Cum să-ți folosești energia, cum să-ți dai aiurea sufletul? Pentru ce? Pentru a ajuta? Ajutorul nu face parte,  din instinctele principale. Nu-s foame, nu-s sete.

“Sunt Vlad”. Finalul poveștii cu ajutorul

Nu, ajutorul e altă poveste. Povestea e în altă parte. Povestea carității, povestea întrajutorării vorbește despre alte calități, alte nevoi. Minunatul Vlad nu pare din povestea autobuzului 133. Am coborât la stația Traian. Cu următoarele: cuțit de curățat panseluțe, mașină de tuns calul, pisică de alungat moliile, DJ de maimuțărit ghimbirul, ulei, zahăr, iepure la tavă cu fulgi de mărgăritar. Pe Vlad l-am lăsat să-ncerce mai departe să ajute lumea.

Nota B365.ro: Ce și pe cine a mai cunoscut Eugen prin București:

 

Cookies