Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, a scris vineri pe pagina sa de Facebook o postare privind modul în care se prezintă parcurile din București aflate sub administrația ALPAB (Administrația Lacuri Parcuri și Agrement). Acesta a subliniat faptul că sunt mari probleme ce țin de aspectul general al parcurilor, dar și de siguranță.
Pentru a găsi cât mai repede o soluție a acestei „crize a parcurilor”, Horia Tomescu a scris pe Facebook că a discutat cu directorii Companiei Parcuri și Grădini, dar și cu cei de la Administrația Lacuri Parcuri și Agrement, în vederea restaurării urgente a tuturor spațiilor verzi cu probleme.
Horia Tomescu a mers în cursul după-amiezii de joi să verifice modul în care sunt întreținute marile parcuri din Capitală, dar și dacă reprezintă locuri sigure și primitoare pentru cetățeni. Din nefericire, viceprimarul s-a lovit de o realitate neplăcută, cu parcuri neîngrijite, potrivit postării sale. Acesta spune că cea mai dramatică situație este în Parcul Tineretului.
„Ieri după-amiază am vrut să verific în ce stare se află parcurile din București administrate de ALPAB.
Am văzut personal cum se desfășoară acțiunea de îngrijire a spațiilor verzi, mai ales că mai mulți dintre voi mi-ați scris în ultimele zile că în teren se face treabă de mântuială. Am început cu Parcul Tineretului și Parcul Carol, am continuat cu Parcul Circului și apoi am luat la pas Parcul Bordei și Parcul Herăstrău.
Sunt mari probleme ce țin de aspectul general al parcurilor, dar și de siguranță.
Cea mai dramatică situație am întâlnit-o în Parcul Tineretului, unde am găsit alei stricate, locuri de joacă neîngrijite, copaci uscați și o vegetație înaltă până la umăr; un loc în care nu poți să vii cu copiii și să te bucuri de timpul liber.”, a scris Horia Tomescu pe pagina sa de Facebook.
Viceprimarul Capitalei a precizat și faptul că a discutat cu directorii Administrației Lacuri Parcuri și Agrement București dar și cu cei de la Compania Municipală Parcuri și Grădini București. Acesta le-a cerut să accelereze procedurile și să se ocupe prioritar de Parcul Tineretului. De asemenea, Tomescu a spus că va reveni săptămâna viitoare pe teren pentru a verifica ritmul și calitatea lucrărilor.
„Am discutat cu directorii Administrației Lacuri Parcuri și Agrement București și ai Companiei Municipale Parcuri și Grădini București.
Le-am cerut să aducă rapid toate spațiile verzi la lumină, și să se ocupe cu prioritate de Parcul Tineretului pentru că felul în care arată acum este pur și simplu inacceptabil.
Se vede că lucrurile au început să se miște în direcția bună, însă avem foarte mult de recuperat. Și ALPAB și Compania de Parcuri au fiecare câteva sute de angajați și aștept rezultate. Avem oameni plătiți din bani publici, utilaje care pot și trebuie folosite, fondurile au fost deblocate.
Săptămâna viitoare voi reveni în parcuri pentru a verifica împreună cu cei responsabili calitatea și ritmul lucrărilor.”, a mai scris Horia Tomescu în postarea cu pricina.