Summitul Regional de Securitate Cibernetică a început luni, la Bucureşti

de:
11 mai 2015
0 Afișari
Summitul Regional de Securitate Cibernetică a început luni, la Bucureşti

Ministerul pentru Societatea Informațională împreună cu Departamentul Comerțului al SUA și Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la București organizează, timp de trei zile, un Summit Regional de Securitate Cibernetică. La evenimentul care începe luni sunt invitate 17 state din Europa Centrală și de Sud-Est pentru a-și prezenta „politicile în domeniul securității cibernetice”, a aborda „tematici precum amenințările și vulnerabilitățile cibernetice” și a identifica „oportunități pentru colaborare internațională și regională”, informează Agerpres.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 11 mai 2015, la deschiderea primei ediţii a Summitului Regional pentru Securitate Cibernetică de la Bucureşti, în prezenţa primului ministru al României, Victor-Viorel Ponta, Secretarului adjunct american pentru comerţ, Bruce Andrews, viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ministrului pentru societatea informaţională, Sorin Mihai Grindeanu şi a altor reprezentanţi ai Guvernului României. Evenimentul are loc în marja misiunii de comerţ pentru securitate cibernetică a Statelor Unite ale Americii în România şi Polonia, în perioada 11-15 mai 2015.

În discursul său, ministrul afacerilor externe a subliniat influenţa pe care contextul geopolitic regional actual o are asupra securităţii cibernetice în regiune şi, implicit, asupra României, în calitate de „naţiune lider” pentru Fondul Voluntar de Asistenţă pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice şi stat participant la operaţiunea din Afganistan.

Bogdan Aurescu a evocat, în intervenţia sa, importanţa Misiunii americane de comerţ în domeniul securităţii cibernetice din România şi Polonia, în această perioadă, precum şi a Summitului regional de la Bucureşti. A arătat că ţara noastră „are acum ocazia să folosească această oportunitate deosebită pentru a acţiona ca un element de legătură între Statele Unite ale Americii şi ţările din regiune, ca facilitator pentru dezvoltarea de proiecte cu impact regional în domeniul securităţii cibernetice”, arată MAE, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

În acest context, ministrul a menţionat că sprijinul SUA va ajuta România să contribuie la furnizarea de expertiză în evaluarea şi pregătirea experţilor în regiune, atât din domeniul public, cât şi din cel privat, cu obiectivul final de a deveni un lider regional în Securitate cibernetică.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat importanţa Summitului Regional de la Bucureşti pentru promovarea cooperării şi schimbului de informaţii în domeniul securităţii cibernetice în regiune.  Referindu-se la eforturile şi mijloacele diplomatice pe care Ministerul Afacerilor Externe le depune pentru armonizarea cadrului normativ naţional în domeniul „cyber” cu prevederile dreptului internaţional şi susţinerea cooperării la nivel regional şi internaţional, ministrul Aurescu a amintit rolul României de şef de dosar UE în domeniul „cyber” în cadrul OSCE, în perioada 2013-2014, preşedinţia română a Comitetului de Securitate al OSCE în 2015, stabilirea la Bucureşti în 2014 a sediului noului Oficiu al Consiliului Europei privind combaterea criminalităţii cibernetice şi, nu în ultimul rând, alăturarea României, la Haga la 16 aprilie 2015, în calitate de co-iniţiator împreună cu Olanda, Ungaria şi compania Hewlett Packard, la iniţiativa olandeză „Divulgarea Responsabilă în domeniul Securităţii Cibernetice” („Cyber Security Responsible Disclosure”).

La summit vor participa companii și oficiali guvernamentali, specialiști în domeniul securității cibernetice din mediul public și privat din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite ale Americii și România.

Potrivit sursei citate, discuțiile și întâlnirile se vor desfășura pe parcursul a trei zile, iar la eveniment vor participa premierul Victor Ponta și adjunctul secretarului pentru comerț din cadrul Departamentului Comerțului al SUA, Bruce Andrews.

„În aceeași perioadă, Departamentul Comerțului al SUA și Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la București derulează la București o misiune comercială pentru a prezenta cele mai noi soluții pe care companiile americane le pot oferi în acest domeniu. Participanții la summit vor avea posibilitatea de a derula discuții bilaterale cu experții în securitate cibernetică și lideri din cadrul companiilor reprezentate”, mai informează Ambasada SUA.

Cookies