Summitul privind Grecia, la care trebuia să participe Iohannis, anulat. Negocierile continuă

de:
12 iul. 2015
0 Afișari
Summitul privind Grecia, la care trebuia să participe Iohannis, anulat. Negocierile continuă

„Summitul european este anulat, summitul zonei euro va începe la ora 16.00 (14.00 GMT) și va dura până ce vom încheia negocierile cu Grecia”, a precizat Tusk pe contul său de Twitter, în contextul în care discuțiile la nivel de miniștri de finanțe din zona euro se reiau duminică dimineață, după ce au fost suspendate cu o zi în urmă în lipsa unui consens, informează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit Realitatea TV, la summitul european extraordinar privind situaţia Greciei, care a fost anulat, trebuia să participe şi preşedintele Klaus Iohannis.

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro, Valdis Dombrovskis, a declarat că este „extrem de puțin probabil” ca miniștrii de finanțe să poată ajunge la o decizie privind deschiderea negocierilor de fond pentru un nou plan de ajutor financiar pentru Atena. „Aceasta înseamnă că problema mandatului de negociere va fi transferată summitului zonei euro”, a indicat o sursă europeană. „A priori, este un semn bun”, a adăugat aceasta.

„Anularea summitului (european) urmărește să permită finalizarea negocierilor, pentru a discuta mai bine la nivelul celor 19” state membre ale zonei euro, a declarat un alt diplomat european favorabil unui acord cu Grecia.

După nouă ore de discuții lipsite de rezultat, miniștrii și-au suspendat reuniunea și au decis să reia lucrările duminică dimineață.

„La acest stadiu, nu sunt îndeplinite condițiile” pentru garantarea punerii în aplicare de către Grecia a reducerilor bugetare și a reformelor pe care le-a promis în schimbul unui nou ajutor, estimat la circa 74 de miliarde de euro pe trei ani, a declarat ministrul finlandez de finanțe Alexander Stubb, a cărui țară a adoptat una dintre cele mai dure poziții față de Grecia.

Reuniunea de sâmbătă a miniștrilor de finanțe a avut ca obiect găsirea unui text comun care să servească drept punct de plecare în negocierile pentru un nou plan de ajutor pentru Grecia, al treilea din 2010, în schimbul programului de reforme prezentat în această săptămână de guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras creditorilor internaționale ai țării — Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Cookies