SUMMER WELL 2014, ziua a II-a: Poveste de dragoste cu Placebo, la final de SUMMER WELL GALERIE FOTO

Dacă ieri ne plângeam că în prima zi de SUMMER WELL nu am prea mai înțeles nimic de la JOHN NEWMAN și BASTILLE, pentru că ne-am pierdut locurile în față, iar în spate se auzea prost, duminică ne-am prezentat la domeniul Știrbey cu un plan foarte bine pus la punct: De la ora 14:00, la coadă, la intrare, ca fanele. După control, la ora 15:00 fix, a urmat o cursă de alergare până la gard, cursă în timpul căreia am mulțumit pentru anii de sport ce ne-au permis să nu colapsăm prin parc, ba chiar și să depășim multă lume. Ce-i drept, am prins cel mai bun loc posibil la SUMMER WELL 2014: Nu doar la gard, ci și la umbră! Dar nouă ore nici nu ne-am mai mișcat de acolo, mai ales că așteptam una din trupele noastre preferate – firește, PLACEBO.

Citește și Cum a fost prima zi de SUMMER WELL, la cea mai aglomerată ediție. GALERIE FOTO 

Dar să o luăm de la început: Din nou o descoperire frumoasă la SUMMER WELL, ca și în ceilalți ani! De data aceasta, REPTILE YOUTH, trupa de danezi cu un mix interesant de rock, electro, rap, punk și cu un solist la fel de interesant, chiar dacă mânat de oarece porniri masochiste. De ce zic asta: s-a apucat să facă stage dive când în fața lui erau doar grupuri de fete de maxim 17 ani, care, destul de firesc, s-au dat la o parte, totul soldându-se cu ditamai hematomul pe spatele lui Mads Damsgaard Kristiansen, și cu juleli în cot. Asta nu l-a împiedicat, însă, să sară și să danseze în continuare. O fi fost adrenalina care l-a ținut în priză, dar băiatul ăsta are o energie extraordinară, pe care a transmis-o publicului 100%. A doua încercare de stage dive a fost reușită. Ne-a plăcut. 

Ne-a plăcut și Tom Odell, bineînțeles, nu poți decât să te pleci în fața talentului și vocii. Ne-au plăcut accentele de blues. Nu trebuie să vă mai spun că fetele erau în delir. Trecerea a fost însă destul de ciudată, de la băiatul rău de la Reptile Youth la băiatul cuminte al cărui unic gest rebel a fost aprinderea unei țigări. 🙂

La MILES KANE, nu am înțeles ceva. Cum ajungi de la asta: 

la asta: 

Adică de la look Beatles, la gipsy kitsch cu cămașă de mătase înflorată,  brățări de aur și inele. Mă rog, asta era doar o curiozitate de fashion. A sunat foarte bine, dar parcă nu a reușit să construiască o chimie cu publicul.

Au urmat The National, trupa pentru care multă lume se afla acolo și care a intrat pe scenă pe acordurile Doors. Nu au dezamăgit. Am aflat cu ocazia asta că frații Dessner provin dintr-o familie emigrată în America de la Iași. Talentați, moldovenii! Nu are rost să vă povestesc muzica, pot însă să vă spun că Matt Berninger a parcurs jumătate de public și a făcut fericiți o grămadă de fani.

PLACEBO – Placebo și Bucureștiul au o poveste de dragoste foarte veche și foarte stabilă. Sunt pur și simplu perfecți, iar de la primul acord, publicul a explodat. Nu cred că poți fi insensibil la vocea lui Molko, nici la versurile melodiilor Placebo, dacă ai ceva viață în tine. Relația asta dintre București și Placebo funcționează atât de bine pentru că ne facem reciproc fericiți: Placebo pe noi, și noi, publicul de aici, pe ei. Deja sunt câteva generații de fani care se întâlnesc la concertele lor, cântând, sărind și dansând cu acești adevărați idoli ai muzicii. De data asta nu a mai fost cazul să ne certe Molko pentru faptul că prea multă lume privește concertul prin telefon – emoția a fost live și foarte puternică. Molko a început concertul împărțind apă celor din primul rând și a continuat asigurându-ne, ca de fiecare dată, că oricare dintre noi este unic și trebuie să își păstreze unicitatea. Cred că peste 10.000 de oameni au cântat melodiile pe care le știm atât de bine. Pace, dragoste și toleranță! Ăsta e mesajul cu care ne-a lăsat Placebo. 

Ne vedem la anul, la SUMMER WELL, nu-i așa?