Dacă n-ați fost până acum niciodată la Opera Comică pentru Copii, trebuie să mergeți neapărat. Pentru că a vedea acolo un spectacol, este un spectacol în sine, oferit de un public foarte, foarte special. Dată fiind vârsta fragedă a celor mai mulți dintre spectatori, producțiile Operei Comice sunt în general adaptate la nivelul acestora de „suportabilitate”, multă muzică, comic de situație, costume viu colorate, și… maxim 1 oră.
Sunt însă și excepții, iar printre acestea se numără unul dintre cele mai îndrăgite musical-uri din toate timpurile, „Sunetul Muzicii”, care i-a fost încredințat lui Răzvan Mazilu, care semnează, ca de obicei, „pachetul complet”: regie, coregrafie și costume.
Scris de Richard Roberts (muzica) și Oscar Hammerstein (libretul), „Sunetul muzicii” a avut premiera pe Broadway în 1959, spectacol distins cu 5 premii Tony, inclusiv pentru cel mai bun musical, iar în 1965 a fost ecranizat, cu Julie Andrews și Cristopher Plummer în rolurile principale, iar pelicula a luat nu mai puțin de 5 Oscar-uri, inclusiv pe cel pentru cel mai bun film.
Distribuția versiunii imaginate de Răzvan Mazilu e complicată și variabilă pentru că, nu-i așa?, dincolo de celelalte condiționări legate de programul actorilor, avem aici circumstanța „agravantă” a creșterii copiilor, care „ies” din personaj pe cale naturală după destul de puțin timp. Singurul rol principal nedublat este(în momentul de față) cel al căpitanului Georg von Trapp, interpretat cu multă finețe pe partea dramatică și cu o forță deosebită pe cea muzicală de Daniel Pascariu, în timp ce toate celelalte au câte două variante. Eu am văzut versiunea cu Ana-Bianca Popescu (Maria), Maria Alexievici (Liesl), Andreea Iftimescu (maica stareță), Raluca Oprea (baroneasa), Radu Ion (Max) și Andrei Mihalcea (Rolf) și, deși au „sunat” cu toții minunat, nu pot să nu remarc prestația absolut senzațională a Anei-Bianca Popescu, născută parcă pentru acest rol.
La talentul ei actoricesc incontestabil și la calitățile muzicale cu care deja ne-a obișnuit, se adaugă în cazul de față o admirabilă capacitate de radia iubire, în special către copii, atât cei de pe scenă cât și cei din sală. Pentru cine a văzut și filmul (desigur, spectatorii adulți), singura diferență notabilă față de interpretarea Juliei Andrews este… limba. În rest, Ana-Bianca noastră este cel puțin la fel de bună! Din această perspectivă, Maria este asul din mâneca regizorului, pus altminteri în fața unei provocări imense, aceea de a reuși să nu-i plictisească pe (foarte) micii spectatori ai Operei Comice. Dacă punem la socoteală și evoluția încântătoare în rolul titular din „Maria de Buenos Aires” (în regia aceluiași Răzvan Mazilu), cred că Ana-Bianca Popescu are deja motive serioase să se gândească la o schimbare de nume!
Prin urmare, frumusețea unui musical „evergreen”, prospețimea montării și interpretarea minunată sunt tot atâtea motive pentru a nu rata un spectacol cu și pentru suflet. Pentru că asta ne arată Răzvan Mazilu pe scena Operei Comice, sufletul muzicii!
Detalii, program și bilete, aici!
Nota B365.ro: După ce l-a așteptat pe Radu să se întoarcă de la schi, stagiunea teatrelor bucureștene a fost reluată în forță. Noi avem câteva restanțe de anul trecut, pe care ne grăbim să le bifăm în perioada următoare:
