Șucu & co anunță un ansamblu rezidențial nou, lângă Lacul Pantelimon. Va avea peste 500 de apartamente. Nu știm prețurile, dar știm că va exista un Lidl în complex

09 apr. 2025
488 afișări
Șucu & co anunță un ansamblu rezidențial nou, lângă Lacul Pantelimon. Va avea peste 500 de apartamente. Nu știm prețurile, dar știm că va exista un Lidl în complex
Șucu & co anunță un ansamblu rezidențial nou, lângă Lacul Pantelimon. Va avea peste 500 de apartamente. Nu știm prețurile, dar știm că va exista un Lidl în complex. Sursa foto: Redport

Un nou proiect imobiliar va începe în Capitală. Afaceriștii Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, și Cosmin Savu-Cristescu, fondatorul Redport Capital, vor construi un nou complex rezidențial lângă Parcul și Lacul Pantelimon. Blocurile noi vor avea, în total, peste 500 de apartamente. Investiția se ridică la 50 de milioane de euro.

Se construiește un nou complex rezidențial lângă Lacul Pantelimon

Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, și Cosmin Savu-Cristescu, fondatorul Redport Capital, vor ridica un nou complex de blocuri în Capitală, potrivit unui comunicat de presă. Proiectul imobiliar Vitaly Est, care se va întinde pe o suprafață de 27.000 de metri pătrați, va fi construit lângă Parcul și Lacul Pantelimon.

Acest proiect imobiliar va fi o investiție de 50 de milioane de euro. Suprafața construibilă va fi de 46.400 de metri pătrați, în total fiind puse la dispoziție peste 500 de apartamente. În plus, vor fi amenajate spații comerciale, de aproximativ 400 metri pătrați, printre care va funcționa și un magazin Lidl.

Zona Pantelimon merită un proiect puternic și bine integrat, care să pună accent pe creșterea calității vieții pentru viitorii noștri rezidenți, iar VITALITY EST este un pas strategic în reconstrucția urbană pe care ne-o asumăm prin toate proiectele noastre”, declară Dan Șucu, fondator şi acționar al grupului Mobexpert, potrivit comunicatului.

Care e termenul de finalizare

Potrivit informațiilor, dezvoltatorii imobiliari își propun să realizeze acest complex rezidențial în trei etape. O primă fază dintre acestea va începe săptămânile următoare, cu termen de finalizare în 2026. Celelalte două etape ar trebui să fie terminate în 2027, respectiv, în 2028.

În perioada următoare, vor fi transmise și detaliile privind designul blocurilor noi. De asemenea, trebuie stabilit și prețul unui apartament în noul complex rezidențial.

Te-ar mai putea interesa:

Un nou ansamblu rezidențial se construiește în – desigur 🙂- Pipera. App Town investește 15 milioane de euro în proiectul imobiliar

Cookies