ARHIVA B365

Cresc facturile la gaze: Subvenţii la întreţinere doar pentru săracii Bucureştiului

„În vară vom veni cu un proiect de hotărâre de Consiliu General pentru ca oamenii cu venituri mici să-şi primească în continuare ajutoarele pentru încălzire”, a declarat marţi primarul general Sorin Oprescu care a estimat că numărul acestor beneficiari se ridică la aproximativ 700-750.000 de persoane.

Declaraţia lui Oprescu vine în condiţiile în care Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să elimine subvenţia la energie termică în perioada imediat următoare. În aceste condiţii, factura la apă caldă şi căldură ar putea creşte cu până la 60% dacă primăria nu va prelua contribuţia Executivului. „Până acum, Guvernul a acordat Primăriei Capitalei pentru subvenţii la căldură o sumă de 24 milionae de lei”, a specificat primarul general.

Primăria Capitalei nu va mai acorda subvenţii pentru persoanele care au venituri de peste 2.500-3.000 de lei. Aceste persoane vor plăti 300 de lei pentru o gigacalorie, faţă de 124 lei în prezent.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a anunţat că a sistat furnizarea căldurii către populaţie începând cu data de 2 mai 2011.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button