Există mistere urbane mari – cum reușește cineva să ocupe trei locuri de parcare cu o singură mașină, de ce durează trei ani o lucrare la o țeavă, cum dispar brusc trotuarele – și există mistere mici, dar la fel de vizibile: de ce e arsă iarba în fața Ateneului și la Sala Palatului?
Nu vorbim despre un colț uitat de lume, ci despre centrul orașului. Locuri pe unde trec zilnic turiști, mii de oameni care în perioada asta merg la Festivalul Enescu, bucureșteni care se opresc să facă o poză și să respire, teoretic, un pic de verde. Iar verdele a dispărut. În locul lui, un galben-cărămiziu uscat, mai degrabă potrivit pentru o metaforă despre tranziția românească decât pentru o capitală europeană.
Zone întregi pârjolite ca după incendiile din Grecia și, la doi pași, zone inundate de aspersoare reglate prost.
Explicațiile? Aici intrăm pe teritoriul speculațiilor. Poate că iarba a fost arsă de caniculă, dar cum se face că alte spații verzi au supraviețuit? Sau poate e un plan subtil de a transforma centrul orașului într-o expoziție de „land art”, cu gazon ars ca piesă centrală.
Cert este că imaginea arată rău și ridică întrebări. Dacă nici la Ateneul Român, unde vine toată lumea bună a culturii, și nici la Sala Palatului, unde se adună lumea mare a congreselor și a festivalurilor, nu putem păstra un petic de iarbă verde, atunci ce șanse mai are un scuar din Berceni sau o margine de drum din Pantelimon?
Bine, nu e mai bine nici în Parcul Herăstrău, aici e și mai bizar. Iarba e tot arsă, a fost caniculă, ce să facem, dar acum, că tot vine iarna, cineva a dat ordin să înceapă refacerea ei. Se curăță, se dă cu SUBSTANȚĂ – eu v-am zis că e ceva cu substanțele astea, nu mi-e clar deocamdată ce.
Misterul rămâne, dar efectul e clar: în loc de un oraș care să respire prospețime și eleganță, avem unul care își primește oaspeții cu iarba uscată. Poate că în loc de pancarte cu „București, oraș al contrastelor”, ar trebui să punem direct „București, orașul în care și iarba cedează prima”.
Și totuși, chiar dacă am lua la rând toate explicațiile chimice posibile – de la glifosat aplicat cu exces de zel până la fertilizant folosit greșit – rămâne întrebarea de fond: de ce în București iarba e lăsată mereu să moară la vedere, în locurile care ar trebui să arate impecabil?
Poate că adevărata substanță secretă nu e nici pesticidul, nici erbicidul, nici soarele puternic de august. Poate explicația e de fapt cea mai simplă: nimănui nu îi pasă, de fapt. Și nepăsarea arde cel mai repede iarba, fațadele și, mai ales, răbdarea oamenilor.
Este cea care ne depărtează unii de ceilalți, este cea care ucide conectarea și care ne face să nu ne uităm în jur atunci când cuiva i se face rău. Restul sunt doar efecte secundare.
Sursa foto iarba arsă: Dreamstime