ARHIVA B365

Subordonații lui Udrea plângeau la ședintele convocate în noapte de fostul ministru,pentru Gala Bute

In timpul dezbaterilor din instanta, procurorul de caz a declarat ca Elena Udrea a facut presiuni asupra subordonatilor sa incheie contractul pentru ”Gala Bute”, desi acestia i-au spus ca exista prevederi legale care impiedica semnarea acestui contract.

„Reprezentantul Ministerului Public considera ca, in urma declaratiilor persoanelor audiate in cauza, este cert ca inculpata (Elena Udrea – n.r.), desi nu a semnat, a intocmit documente proprii cu privire la adoptarea actelor normative care au creat contextul savarsirii infractiunii. De asemenea, arata ca a determinat ceilalti functionari sa incheie contractul intr-o asemenea modalitate, fiind declaratiile martorului Marasoiu si ale martorului Lungu Stefan care vorbesc despre sedintele lungi pana in noapte, in care inculpata le impunea functionarilor sa identifice si sa incheie contracte, desi acestia ii aduceau la cunostinta prevederile care impiedica acest lucru. Arata ca unele persoane plangeau la aceste sedinte, fiind declaratia martorului Marasoiu in acest sens, care si-a dat demisia din cauza presiunilor care s-au facut asupra sa”, se arata in motivarea citată de Hotnews.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button