Studiu: Facebook dăunează grav stimei de sine

de:
19 apr. 2014
0 Afișari
Studiu: Facebook dăunează grav stimei de sine

În cazul femeilor care încearcă să slăbească, timpul pe care îl petreceau conectate la reţeaua socială avea legătură cu acordarea unei importanţe mai mari aspectului fizic. În realizarea studiului, la care au participat 881 de tineri studenţi la universitate, s-a ţinut cont de factori precum obiceiuri de viaţă, alimentaţie, sport, nivelul de utilizare a Facebook şi percepţia despre propria imagine, scrie Agerpres. 

‘Această atenţie faţă de atributele fizice poate fi chiar mai periculoasă în reţelele sociale decât în mediile tradiţionale, deoarece utilizatorii reţelelor sociale sunt persoane pe care le cunoaştem. Aceste comparaţii sunt mult mai relevante şi mai de impact. Şi pot fi la fel de puţin realiste ca şi imaginile pe care le vedem în mediile tradiţionale’, a menţionat într-un comunicat Patya Eckler, cercetătoare la Universitatea Strathclyde (Marea Britanie) şi una dintre principalele autoare ale studiului care a fost prezentat la cel de-al 64-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Comunicare, desfăşurat recent la Seattle, în SUA.

Cercetarea nu a identificat nicio legătură directă între statutul excesiv pe Facebook şi creşterea riscului de a suferi tulburări de alimentaţie, însă autorii au atras atenţia că această asociere poate avea loc treptat. ‘Cu toate că timpul petrecut pe Facebook nu are legătură cu aceste tulburări, s-a remarcat totuşi o înrăutăţire a percepţiei despre propriul corp în rândul participanţilor’, a spus Eckler, care a adăugat că, ‘aşa cum ştiu toţi experţii din acest domeniu, o percepţie proastă despre propriul corp poate conduce treptat la dezvoltarea unei relaţii deloc sănătoase cu mâncarea’.

Cookies