Mișcarea „Occupy” a studenților, în opt orașe. Cer modificarea sistemului de alegere a rectorilor

de:
08 mai 2015
1 Afișari
Mișcarea

Potrivit unui comunicat de presă al ANOSR, la acest moment, opt centre universitare s-au alăturat acțiunilor de „occupy” în orașele Timișoara, Galați, București, Iași, Cluj-Napoca, Reșița, Oradea și Suceava.

Prin acestă acțiune, tinerii cer reacordarea reacordarea dreptului studenților de a participa într-un procent de 25% din totalitatea electoratului în alegerea rectorilor, drept pe care studenții l-au pierdut în anul 2011, când a intrat în vigoare Legea Educației Naționale.

„Având în vedere că anul universitar 2015-2016 este anul în care se desfășoară alegerile pentru rectori, iar procesul de alegeri va debuta foarte curând, singura soluție de a modifica legislația în timp util este aceea de a emite o ordonanță de urgență care să modifice legea și care să redea acest procent studenților sau aprobarea unui proiect de lege în Parlament în procedură de urgență”, susține ANOSR într-un comunicat citat de Agerpres.ro.

Președintele ANOSR, Cristi Popescu, a afirmat, prin intermediul comunicatului de presă, că părerile studenților nu mai sunt ascultate.

„A trecut mult prea mult timp în care părerile studenților nu mai sunt ascultate, până și la întâlnirile cu ministerul ni se promit același lucruri de ani de zile, însă fără un rezultat palpabil. Dezastrul din mediul universitar cauzat în principal de slaba finanțare a educației și faptul că în continuare studenții nu au un cuvânt de spus în ceea ce privește cine va conduce universitatea timp de 4 ani de zile ne îndeamnă să recurgem la presiuni din ce în ce mai mari pentru ca vocea noastră să conteze realmente. La acest moment suntem opt centre care protestează, vom fi și mai mulți și vom recurge la acțiuni și mai drastice dacă va fi nevoie”, a afirmat liderul ANOSR, conform comunicatului de presă.

Cookies