SMART CITY

Studenţii de la ASE nu mai vor Finanţe-Bănci. Vezi care sunt cele mai căutate facultăţi

Dumitru Miron, profesor din cadrul ASE, a explicat pentru Ziarul Financiar interesul mărit faţă de Facultatea de Cibernetică, în detrimentul celei de Finanţe Bănci, prin turbulenţele economice şi politice din ultimul timp, care au afectat mediul bancar:

„Dacă ei ştiu că băncile nu mai fac angajări aşa cum o făceau odată, este normal ca interesul absolvenţilor de bacalaureat să scadă şi să se orienteze pentru facultăţi care prezintă potenţial de creştere pe piaţa muncii.”, a explicat acesta.

La Facultatea de Cibernetică Economică ultima medie de intrare pe cele 82 de locuri de la buget a fost de 9.50.

Următoarele două în lista de preferinţe ale absolvenţilor de liceu au fost Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi cea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine.

La Relaţii Economice Internaţionale ultima medie de la buget (pe cele 205 de locuri alocate) a fost 9,36, iar la Administrarea Afacerilor- 9,20 (80 de locuri la buget)

Pe locul 5, după Facultatea de Finanţe Bănci (ultima medie de la buget: 9,13), se află Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune, cu media 8,93. Ambele au avut 285 de locuri disponibile la buget.

Ultima în topul preferinţelor a fost anul acesta Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, cu ultima medie 8,23. (205 locuri)

În anul universitar 2012-2013, Academia de Studii Economice din Bucureşti a scos la concurs 2.700 de locuri la zi (buget) şi 1.474 cu taxă pentru absolvenţii de bacalaureat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button