Studenții români vor primi burse se specializare în Franța

de:
17 mart. 2015
0 Afișari
Studenții români vor primi burse se specializare în Franța

După încheierea studiilor şi întoarcerea în România, tinerii îşi vor pune cunoştinţele şi abilităţile dobândite în slujba firmelor sponsor, care îi vor recruta. Este al cincilea an în care Ambasada Franţei derulează acest proiect, scrie realitatea.net.

Ambasada Franţei, prin intermediul Institutului Francez, şi Agenţia Universitară a Francofoniei au încheiat convenţii de parteneriat cu zece companii de top din România.

„Datorită acestor 10 companii, aproape 20 de tineri studenţi români vor pleca în Franţa, la începutul anului şcolar, pentru a urma o specializare şi un stagiu. Un stagiu practic într-o întreprindere, care le va permite dezvoltarea de noi competenţe în cadrul unei pregătiri de excelenţă în diverse domenii”, a declarat FRANCOIS SAINT-PAUL, ambasadorul Franţei la Bucureşti.

Programul permite firmelor să descopere colaboratori cu potenţial ridicat, care pot servi la dezvoltarea pe termen lung a companiilor. Dar contribuie şi la inserţia profesională în România a tinerilor înzestraţi şi formaţi la înalte standarde occidentale.

„Am avut o oportunitate foarte bună să aflu despre bursele pentru master, pentru că acolo vroiam să studiez. După licenţă să merg în Franţa pentru master”, a spus MARIA ELENA CĂMĂRESCU, elevă de liceu.

În ultimii patru ani, peste 30 de tineri români au beneficiat de o bursă de formare de excelenţă în Franţa şi au făcut un stagiu de şase luni în cadrul companiei partenere.

Cookies