„Străzi Deschise, București”, al doilea weekend din 2024 cu Calea Victoriei pietonală, plus alte străzi din S1. Programul din 13-14 aprilie + restricțiile de circulație

12 apr. 2024
6182 afișări
„Străzi Deschise, București”, al doilea weekend din 2024 cu Calea Victoriei pietonală, plus alte străzi din S1. Programul din 13-14 aprilie + restricțiile de circulație
„Străzi Deschise, București”, al doilea weekend din 2024 cu Calea Victoriei pietonală, plus alte străzi din S1. Programul din 13-14 aprilie + restricțiile de circulație. Sursa foto: Sorin Toma/ARCUB

Al doilea weekend din 2024 cu „Străzi Deschise, București” se desfășoară pe Calea Victoriei, așa cum suntem obișnuiți, însă se extinde și în Sectorul 1. ARCUB a transmis programul artistic pentru 13-14 aprilie și anunță și restricțiile de circulație pentru șoferi.

Weekend cu „Străzi Deschise, București” pe Calea Victoriei și în Sectorul 1

În acest weekend, 13-14 aprilie 2024, „Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană” se extinde în Sectorul 1, pe strada Alexandru Constantinescu (între Str. Loc. Gh. Stâlpeanu și Str. Cap. Nicolae Drossu), cu activități sportive dedicate publicului de toate vârstele, spectacole de magie și muzică live.

De asemenea, Calea Victoriei redevine pietonală și se transformă într-un spați potrivit pentru plimbările în aer liber.

Inspirat de modelul și succesul proiectelor pietonale din marile orașe ale lumii, „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” #4 transformă arterele aglomerate ale Capitalei în spații pietonale temporare și îi invită pe bucureșteni și turiști să se reconecteze cu orașul în care trăiesc. Zonele temporar pietonale instaurate în diverse puncte centrale și în cartierele Bucureștiului sunt activate prin intermediul unui program variat compus din momente artistice sau activități sportive, explică ARCUB.

În acest sfârșit de săptămână, zonele temporar pietonale instaurate în Sectorul 1 al Capitalei și pe Calea Victoriei sunt activate prin intermediul unui program vizual variat, activități sportive și activități educaționale.

Zonele pietonale sunt următoarele:

  • Calea Victoriei, pe porțiunea de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără să afecteze intersecțiile, în intervalul orar 10:00 – 22:00;
  • Sectorul 1 – Str. Alexandru Constantinescu (între Str. Loc. Gh. Stâlpeanu și Str. Cap. Nicolae Drossu), în intervalul orar 10:00 – 21:00.

Informații despre programul artistic

Sâmbătă și duminică, 13 și 14 aprilie, în Sectorul 1 al Capitalei (Str. Alexandru Constantinescu), începând cu ora 10:00, cei mici, dar și cei mari sunt invitați să participe la ateliere sportive și educative și la jocuri interactive, organizate de PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.

Totodată, pe parcursul celor două zile, Biblioteca Metropolitană București îi invită pe copii, în intervalul 11:00 – 12:00, la atelierele de creativitate „Culorile emoțiilor”, iar începând cu ora 12:00 le propune un spectacol de magie. Opera Comică pentru Copii aduce în Sectorul 1, în acest sfârșit de săptămână, „Parada lui Bubu la Zoo”, iar Teatrul Dramaturgilor Români aduce spectacolul de magie „MAGITOT sunt eu”.

Membrii talentați ai Școlii de Artă București vor avea concerte live de percuție, iar artiștii Circului Metropolitan București și-au propus să impresioneze publicul cu momente artistice efervescente.

Programul artistic din Sectorul 1 este completat duminică, 14 aprilie, pe Strada Alexandru Constantinescu, de spectacolele de teatru susținute de artiștii Teatrului de Animație Țăndărică.

Din programul acestui weekend în Sectorul 1 nu vor lipsi atelierele creative pentru copii organizate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului București.

În ambele zile de weekend, cei mici se vor reîntâlni pe Calea Victoriei cu artiștii Rolling Strings Puppet Show, cu noi spectacole de teatru de animație, începând cu ora 17:00.

Restricții de circulație

Pe Calea Victoriei, în weekendul 13-14 aprilie 2024, pe durata restricțiilor de circulație instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe tronsonul de drum Bulevardul Dacia, Strada Știrbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Mijloacele de transport STB vor fi deviate, fără să-i afecteze pe călători.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

În Sectorul 1, începând cu 12 aprilie, ora 22:00, până în ziua de 15 aprilie, ora 06:00, traficul este restricționat (cu excepția riveranilor), între Bulevardul Ion Mihalache și Str. Loc. Gh. Stâlpeanu, respectiv între Str. Loc. Gh. Stâlpeanu și Str. Cap. Nicolae Drossu.

Lista activităților | Weekendul 13-14 aprilie

SÂMBĂTĂ, 13 aprilie 2024

  • Sector 1 – Str. Alexandru Constantinescu (între Str. Loc. Gh. Stâlpeanu și Str. Cap. Nicolae Drossu)

10:00 – 21:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare – jocuri interactive, miniterenuri de fotbal, tenis de picior, baschet, ping-pong (PROEDUS)
10:00 – 13:00: Atelier de creație (Direcția de Asistență Socială a Municipiului București)
10:00 – 15:00: Activități de realizare caricaturi (Catricaturi)
11:00 – 12:00: Atelier de creativitate – Culorile emoțiilor (Biblioteca Metropolitană București)
11:00 – 13:00: Parada lui Bubu la Zoo (Opera Comică pentru Copii)
12:00 – 13:00: Spectacol de teatru de păpuși – Licurici (Biblioteca Metropolitană București)
14:00 – 14:45: Spectacol de magie pentru copii – MAGITOT sunt eu (Teatrul Dramaturgilor Români)
17:30 – 18:00: Momente artistice (Circul Metropolitan București)
18:00 – 19:00: Concert de percuție (Școala de Artă București)

  • Calea Victoriei: zona Hotel Novotel (trotuar)

17:00 – 17:50: Rolling Strings Puppet Show – spectacol de teatru de animație pentru copii

DUMINICĂ, 14 aprilie 2024

  • Sector 1 – Str. Alexandru Constantinescu (între Str. Loc. Gh. Stâlpeanu și Str. Cap. Nicolae Drossu)

10:00 – 21:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare – jocuri interactive, miniterenuri de fotbal, tenis de picior, baschet, ping-pong (PROEDUS)
10:00 – 13:00: Atelier de creație (Direcția de Asistență Socială a Municipiului București)
11:00 – 12:00: Atelier de creativitate – Culorile emoțiilor (Biblioteca Metropolitană București)
12:00 – 13:00: Spectacol de teatru de păpuși – Licurici (Biblioteca Metropolitană București)
14:00 – 14:45: Spectacol de magie pentru copii – MAGITOT sunt eu (Teatrul Dramaturgilor Români)
15:00 – 15:30: Momente artistice (Circul Metropolitan București)
15:30 – 16:30: Parada lui Bubu la Zoo (Opera Comică pentru Copii)
16:40 – 18:00: Spectacole de teatru pentru copii (Teatrul de Animație Țăndărică)
18:00 – 19:00: Concert de percuție – Secția Percuție, expert: Pavel Stoica (Școala de Artă București)

  • Calea Victoriei: zona Hotel Novotel (trotuar)

17:00 – 17:50: Rolling Strings Puppet Show – spectacol de teatru de animație pentru copii

Te-ar mai putea interesa și: Unde ieșim prin București în acest weekend călduros. Festival în Grădina Japoneză, Străzi Deschise și târg de adopții, pe lista evenimentelor din perioada 12-14 aprilie

Cookies