Strategii de convingere a stăpânilor să strângă după câinii lor pe trotuare (și nu numai) în București

De câțiva ani, vestitorii primăverii la topirea zăpezii nu sunt ghiocei parfumați pe lângă trotuare în București, ci produsele digestiei patrupezilor, pe care mulți stăpâni pur și simplu nu s-au deranjat să le strângă.

Câtă vreme am avut iarna grea, omătul mare, semne bune etc, precum în poezie, Bucureștiul a părut un tărâm feeric, acoperit de o zăpadă cristalină, curată și pufoasă. Copiii s-au tăvălit în ea, au făcut oameni de zăpădă, s-au pocnit peste fețe cu bulgări. Nimeni nu bănuia că sub jumătatea de metru de omăt pufos se ascund sute de dejecții ale câinilor cu proprietari care nu pot fi deranjați să strângă după odraslele patrupede.

Zilele astea, orice ieșire din casă s-a transformat într-o cursă cu obstacole moi și mirositoare și nu știm cum să îi mai convingem pe contravenienți să curețe situația.

În zilele astea deja tumultuoase, fix asta ne trebuia IAR. O nouă polarizare între două tabere, a strângătorilor și a nestrângătorilor, un nou subiect în care să nu ne înțelegem.

De-a lungul anilor, eu și vecinii am încercat diverse strategii. Majoritatea dintre noi au câini la rândul lor, ceea ce înseamnă că acea cursă cu obstacole se joacă la dublu – o dată că trebuie să eviți să nu calci tu personal în Situația Maro, apoi să eviți să facă asta câinele, și știți cum e cu câinii, au de două ori mai multe picioare, deci un grad crescut de dificultate.

Cum te descurci primăvara pe trotuare în București?

Strategiile folosite până acum au inclus:

1. Amabilitatea

   În această primă etapă, se oferă politicos o punguță, sugerându-i mieros cetățeanului care se uită abulic la bichon cum face din trotuar veceul lui, că înțelegi că a rămas fără pungi. Suflet mare fiind, vrei să îl ajuți. Unii se rușinează și primesc punga, care este ulterior folosită în scop de eliminare deșeu canin, alții îți zic liniștiți ‚n-am nevoie, că nu strâng’ și continuă să scrolleze telefonul.

2. Intervenția fermă, dar calmă.

   Această strategie presupune să mergi aproape de cetățeanul care a lăsat o grămăjoară aburindă maro în urma sa (via patruped) și să îi explici pe un ton asertiv, dar calm, că locuiește într-o comunitate și nu este singur în cartier. Pe cale de consecință, trebuie să se gândească și la alți oameni și, de asemenea, legea obligă proprietarii să curețe în astfel de situații. Reacțiile variază de la ‚n-am pungă’ (caz în care ne referim iar la punctul 1) la ‚ah, dar nu știam’, apoi să-și continue conversația telefonică ‚așa, Marian, ce ziceai, scuze, hai că tocmai s-a apucat o nebună să vorbească cu mine’.

3. Criza isterică.

   Exact ce îi spune și numele. Se întâmplă când ești la capătul puterilor, după o plimbare lungă pe trotuare din București înțesate de mizerie, și dai de un domn al cărui câine tocmai se află ‚în fapt’. Te înroșești la față, te duci lângă el și începi să zbieri DAR NU VĂ E RUȘINE, CHIAR AȘA, CHEM POLIȚIA, NU AVEȚI BUN SIMȚ, CUM ADICĂ CARE POLIȚIE?!?!!?, iar la finalul a vreo două minute de urlete, câinele a terminat, cetățeanul îți râde în față și pleacă foarte amuzat.

Până acum, nici una dintre aceste strategii nu a generat rezultate. Aveți idei, metode care au funcționat sau pur și simplu nu mai ieșim din casă până în aprilie?