„Strânge după câinele tău”, campanie de informare în Sectorul 3. Bucureștenii riscă amenzi de 500 de lei dacă lasă mizeria animalelor de companie prin parcuri sau pe trotuare

07 feb. 2025
807 afișări
„Strânge după câinele tău”, campanie de informare în Sectorul 3. Bucureștenii riscă amenzi de 500 de lei dacă lasă mizeria animalelor de companie prin parcuri sau pe trotuare
„Strânge după câinele tău”, campanie de informare în Sectorul 3. Bucureștenii riscă amenzi de 500 de lei dacă lasă mizeria animalelor de companie prin parcuri sau pe trotuare | Foto simbol: Freepik

Poliția Locală Sector 3 desfășoară în această perioadă o campanie de informare a bucureștenilor, „Strânge după câinele tău”, cu privire la obligațiile legale ce le revin atunci când ies cu animalele lor de companie la plimbare pe domeniul public.

„Strânge după câinele tău”, campanie de informare în Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 informează, printr-un comunicat, că acțiunile poliției locale vizează prevenirea nerespectării obligațiilor pentru menținerea unui mediu sigur și curat pe străzi, trotuare, spații verzi și în zona locurilor de joacă.

Mulți locuitori ai Sectorului 3 au făcut sesizări la primărie, reclamând apariția unor spații insalubre ca urmare a nestrângerii excrementelor în urma animalelor de companie. Fenomenul a luat amploare în ultima perioadă, ceea ce a determinat orientarea către măsuri de prevenție, spune PS3.

În acest sens, materiale informative vor fi afișate, cu sprijinul asociațiilor de proprietari, în scările de bloc, la loc vizibil (avizier, panouri speciale pentru anunțuri) prin intermediul cărora locatarii posesori de animale de companie află care sunt obligațiile legale ce le revin, potrivit Anexei nr. 1 la HCGMB nr. 120/2010, precum și modalitatea de sancționare în cazul nerespectării acestora.

Totodată, sunt avertizați să aibă asupra lor materialele necesare, precum mătură, făraș, pungă, înainte de a pleca la plimbare cu animalul de companie.

Campania de informare face parte dintr-un plan de măsuri implementat de Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 pentru prevenirea și sancționarea nerespectării obligațiilor legale ce le revin posesorilor de animale de companie.

Polițiștii locali se vor deplasa în locuri publice de pe raza Sectorului 3, în zone de interes operativ, pentru a monitoriza dacă posesorii de animale de companie respectă obligațiile.

Dacă nu o fac, agenții vor aplica sancțiuni, amenda fiind cuprinsă între 200-500 de lei, în conformitate cu art. 42 lit. a) din Anexa nr. 1 la HCGMB nr. 120/2010.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies