Romantică, impunătoare, proiectată în stil neoromânesc de arhitectul Ion Mincu pentru prietenul său, pictorul George Demetrescu Mirea, clădirea de pe Șoseaua Kiseleff din București avea elemente de o rară și unică frumusețe. Astăzi a ajuns o epavă, cea mai faimoasă ruină de pe Șoseaua Kiseleff, imobil aflat în curs de expropriere de către Primăria Municipiului București. În exclusivitate, Anca Szönyi, artist vizual care a locuit în vila Miclescu timp de 26 de ani, povestește despre măreția locului și despre viața sa alături de proprietarii de altădată, Colonelul Radu Miclescu și soția sa, Elza.
Scurt istoric. La începutul secolului, boierul moldovean Jean Miclescu cumpără speciala clădire de la pictorul George Demetrescu Mirea.
În perioada interbelică, Vila trăiește perioada sa de glorie. Înalta societate bucureșteană se bucura din plin de La Belle Epoque, iar balurile și seratele din Casa Miclescu erau vestite pentru rafinamentul și eleganța lor.
Ca să înțelegeți prestigiul de care se bucura familia Miclescu, in casă venea in vizită până și Regina Maria. Gazde erau Radu Miclescu, Colonel de Cavalerie, erou în primul Război Mondial, absolvent al Școlii Speciale de la Saint-Cyr, alături de Charles de Gaulle, și soția sa, Elza Miclescu, sculptor, elevă a lui Frederic Storck, cea care a decorat locuința, artistă pasionată de artă și de frumos.
După instaurarea regimului comunist, în anul 1948, imobilul este naționalizat și mai multe familii se mută în reședința boierească de 1000 de mp, cu 3460 de mp de grădină. Colonelul Miclescu și Elza refuză să plece din casa lor și ajung să trăiască în baie și în dependințele servitorilor.
Colonelul moare la câteva luni după 1989, fără să mai apuce să se bucure de TOT căminul sau. După 1989, casa este revendicată de nepotul său, Radu Miclescu care se întoarce din Germania unde trăia în exil. În anul 1994, Radu Miclescu vinde drepturile litigioase ale casei lui Sică Pușcoci, avocat de drept sportiv, fost impresar de fotbal. Procesele se țin lanț și astazi, in timp ce imobilul se degradează. Mai nou, știrea acestui inceput de an este ca PMB vrea să exproprieze clădirea.
Primarul Municipiului București, Nicușor Dan a emis în data de 31 martie, 2021, un referat de aprobare privind declanșarea procedurii de expropriere pentru imobilul situat în Șoseaua Kiseleff nr 35-37, sector 1, București. Primăria intenționează să conserve și să restaureze imobilul, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, în al cărei patrimoniu urmează să fie trecut după expropriere. Într-o viitoare ședință a PMB, pe ordinea de zi va fi introdus un proiect de hotărâre privind aprobarea exproprierii imobilului și a terenului aferent. Cum, când și de ce vă spunem tot aici, la “Make Bucharest Great again”, un proiect B365.ro dedicat restaurării și salvării clădirilor de patrimoniu.
De curând, PMB a făcut un Raport de Evaluare a Casei Miclescu prin care a stabilit valoarea proprietății. Evaluatorii au constatat că imobilul se află într-o avansată stare de degradare, nu mai are geamuri, ferestre, acoperișul nu mai există în anumite zone, iar tencuielile exterioare sunt căzute și exfoliate. Valorile de despăgubire au fost calculate în funcție de cursul valutar din ziua de 8 februarie 2021, respectiv 4,874, euro. Valoarea justă de despăgubire totală a fost stabilită la suma de 8.409.659.79 lei. Vom reveni cu amănunte despre decizia PMB.
In faimoasa clădire a avut atelierul pictorul Ștefan Szönyi. Va prezentăm o mărturie, în exclusivitate, a doamnei Anca Szönyi, fiica pictorului Ștefan Szönyi, cea care a copilărit și a locuit în vila Miclescu timp de 26 de ani. Anca Szönyi trăiește actualmente în Franța. Este artist vizual, absolvent al Universității Naționale de Arte București, dar a jucat și în câteva filme printre care cel mai cunoscut este “Ciuleandra”, adaptare după romanul lui Liviu Rebreanu, în regia lui Sergiu Nicolaescu.
Anca Szönyi : “Atelierul tatălui meu, pictorul Ştefan Szönyi, a fost mulți ani în casa-atelier din Bulevardul Kiseleff nr 35-37, construită̆ inițial pentru pictorul G.D. Mirea de către arhitectul Ion Mincu. Casa a fost concepută în stil românesc, cu elemente caracteristice arhitecturii brâncoveneşti. Szönyi a descoperit acest loc în anul 1948, vizitându-l pe Gheorghe Şaru care picta acolo şi care i-a propus să lucreze împreună deoarece spaț̦iul din Kiseleff îi putea permite desfă̆şurarea unor pânze monumentale. Pe atunci, Bulevardul Kiseleff nu era încă asfaltat și gardul care împrejmuia proprietatea era din lemn”.
Anca Szönyi : “Amintirile mele sunt ale unei copilării magice în casa şi grădina din Kiseleff. Crăpăturile din pereţi şi parchet, robinetele care scânceau, uşile care se închideau greu, aveau pentru mine un farmec aparte, amestec de poezie și mister. Îmi petreceam aproape tot timpul în grădină. Cum tata era un mare iubitor al naturii, examinam adesea împreună diverse insecte şi plante, dar mai ales arbori. Ani de-a rândul am desenat copaci, desene pe care evident i le ofeream lui, fiind convinsă că era persoana ideală pentru a înțelege structura profundă a misterului naturii. Astăzi mă gândesc că interesul şi implicarea mea pentru prezervarea naturii şi, în special a copacilor, mi se trag de la el. De altfel, tot el mă obliga să stau cât se poate de mult desculță, spunându-mi că este mai sănătos, fiindcă̆, astfel, rămâneam în priză directă̆ cu energiile Pământului”.
Anca Szönyi: “Domnul şi doamna Miclescu pentru care mama avea o afecţiune și un respect deosebit, m-au tratat aproape ca pe o rudă. Îmi amintesc cu plăcere de orele petrecute în fața albumului de fotografii, pe care Radu mi le comenta cu nostalgie. Elsa studiase Sculptura ca elevă a lui Frederic Stork, iar Radu luptase pe front în Primul Război Mondial unde fusese grav rănit. După nunta lor, ei transformaseră spațiul conceput inițial ca atelier pentru Mirea, în salon și sală de bal. În perioada interbelică, în casă venise în vizită chiar și Regina Maria, Elsa fusese una dintre domnișoarele sale de onoare. Imi amintesc cu emoție de fotografia in care Regina Maria este asezată pe canapeaua din salonul casei, inconjurată de câteva tinere doamne, invitate de Elza cu această ocazie”.
Anca Szonyi : “Fost proprietar al casei, colonelul Radu Miclescu, după naționalizarea proprietății, fusese constrâns să se mute cu «domiciliu forțat», dar în final i se dăduse voie să locuiască̆ în continuare în casă (probabil ca veteran și rănit in Primul Război Mondial). Se retrăsese împreună cu soț̦ia şi locuiau în fostele dependințe ale conacului, în baie şi camera de haine, încapere al cărei plafon avea un decor cu flori de măr pe un fond albastru, pictat de G. D. Mirea. Pe timp de vară, ei preferau să locuiască în fostul garaj care dădea spre grădina din spate unde Elsa, inovatoare și totodată pasionată de grădinărit, pusese răsaduri și pomi fructiferi și creștea câteva găini și o capră care le asigurau baza hranei cotidiene. Majoritatea obiectelor de artă și mobilier le-au fost confiscate sau distruse. Marea Tapiserie de Aubusson fusese tăiată în bucăți și impărțită între cei care vandalizaseră casa”.
Anca Szonyi : “O parte din parterul casei fusese luat de Asociația ARLUS ( Asociația pentru Stângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, n.n), iar într-o cameră, care fusese biblioteca Colonelului Radu Miclescu, locuia o familie de țigani care, ca să se încălzească, făcea foc în mijlocul camerei, pe parchet. Povestea evoluției casei în timp este lungă și alambicată și poate părea puțin credibilă pentru cineva care nu a trăit acele vremuri. Eu le știu din relatările lor și, la un moment dat, îmi spuneam chiar să le scriu, dar iată că timpul trece și nu facem întotdeauna tot ce ne-am propus”.
Anca Szonyi : “Mama mea aprecia mult caracterul surprinzător de pozitiv al domnului Miclescu. Acest personaj mi-a marcat existența după moartea tatălui meu, printr-o prezenţă demnă, prin umorul subtil, dar şi prin poveştile despre faptele lui de vitejie din Primul Război Mondial. Îmi oferise o copie după poemul « IF », scris de Rudyard Kipling, ca să-mi călăuzească pașii în viață, “viață in care nu trebuie să te dai niciodată bătut, indiferent de circumstanțe”. El este cel care, de altfel, mi-a dat și primele lecții de franceză, limbă pe care o vorbea în casă cu soția sa”.
Anca Szonyi : “Povestea casei include multe elemente ieșite din comun, ca de exemplu felul în care fusese achizitionată inițial casa de către Jean Miclescu, felul în care Radu a cerut-o de nevastă pe Elza ( pe un cal vopsit in verde care era culoarea preferată a Elzei), trupul neânsuflețit al soldatului rus pe care l-au găsit în 1944 în curtea casei, cum doamna Miclescu îi vorbea numai în engleză câinelui ei, Lady, o javră recuperată de pe străzi (câinele ințelegea doar comenzile in limba engleză), modul în care a murit Elza, cam cu zece ani înainte de 1989. Demne de un scenariu de film sau de un roman, ar merita povestite pe îndelete, evitând nenumăratele erori și speculații apărute în timp”.
Anca Szonyi: “Țin să precizez că filmul Felix și Otilia nu are nicio legatură cu Casa din Kiseleff, cum se zvonise, căci a fost realizat integral într-o altă casă veche ( în strada Gabroveni) cu decoruri create de Radu Boruzescu. De altfel, actrița principală din film, sora mea Julieta Szonyi este fiica lui Szonyi din prima căsătorie a pictorului și nu a locuit niciodată în casa Miclescu”.
Cadru din Casa Miclescu, in timpul filmarilor la „Actorul si salbaticii”. Scara nu mai exista astăzi.
Anca Szonyi : „Casa fusese avariată atât de cutremurul din 1940, cât și de un obuz care că̆zuse în 1944, în momentul retragerii nemților. Când pictorul Ștefan Szönyi a devenit laureatul Premiului de Stat, a investit premiul integral ca să recondiționeze atelierul, pe cât a putut, și să introducă gaze în imobil. După Naționalizare, casa a aparținut ICRAL-ului. Mai multe familii locuiau acolo atunci, printre care arhitecta Irina Rosetti, încă dinainte de naționalizare, și apoi până la mutarea sa la Paris, bunicii lui Marcel Chirnoagă, în aripa din spate, familia Iana, pictorul Ion Mara, familia Ralet și alți câțiva. Atelierul a servit de câteva ori ca decor de cinema. În timp, mai mulți artiști au realizat, în același loc, lucrări de pictură și artă decorativă de mari dimensiuni care necesitau un spațiu adecvat”.
Anca Szonyi: “Totul arată fantomatic. O catastrofă care ar fi putut, totuși, să fie evitată! Un adevărat dezastru pentru patrimoniul național, atât din punct de vedere al valorii arhitecturale, cât și al valorii istorice”.
“Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București. Despre oribila soartă a unei case extraordinare, despre artista doamnă Elza și Colonelul Miclescu am mai scris, vedeți mai jos: