Știți ce e șvarțul? Povestea băuturii preferate a Bucureștiului interbelic, dispărută în negura timpului

20 apr. 2023
22818 Afișari
Știți ce e șvarțul? Povestea băuturii preferate a Bucureștiului interbelic, dispărută în negura timpului
Știți ce e șvarțul? Povestea băuturii preferate a Bucureștiului interbelic, dispărută în negura timpului. Sursa foto: Unsplash

Caragiale îi zicea „jvarț”, unii își puneau un strop de lapte sau de tărie, de gust și îl serveau fie la Capșa, fie la Corso sau la eleganta Strobel și îl savurau în timp ce aflau cele mai fierbinți bârfe din oraș. Azi vom afla povestea băuturii care cucerise Bucureștiul interbelic, șvarțul – cum a ajuns acesta popular, cum se prepara dar și unde se găsea cel mai bun șvarț din Capitală.

Probabil că dacă ai cere acum la o terasă un șvarț ai băga chelnerul în ceață în cel mai bun caz și în cel mai rău ai putea ajunge subiect de glume printre colegii săi. Acum un secol însă, șvarțul era o băutură care devenise extrem de populară printre bucureșteni, de la simpli cetățeni la scriitorii și artiștii care se înghesuiau la Capșa pentru ultimele discuții fierbinți. Pe acea vreme, șvarțul nu era doar o modă sau un trend, ci devenise o veritabilă tradiție.

Știți ce e șvarțul? Povestea băuturii preferate a Bucureștiului interbelic, dispărută în negura timpului

Înainte de toate, trebuie să facem o incursiune în timp să înțelegem influențele acestor vremuri. România se uita spre Vest și se inspira direct de la mai mulți poli de influență ai acelor vremuri, precum Parisul, Berlinul sau Viena, poate cele mai importante orașe ale Europei continentale de atunci. De la narghilele și cofeturi turcești, bucureștenii trecuseră în câteva decenii la cafele vieneze, ciocolată din cea mai fină și un aer caracteristic Belle Époque-ului francez, cu influențe autohtone, bineînțeles.

Așa că nu e mare mirarea că șvarț-ul devenise popular în București. După cum spuneam, botezat de Caragiale „jvarț”, aceasta era o cafea populară în lumea germană, numele provenind de la termenul Schwarz Kaffee. Denumirea este probabil să vină de la jurnaliștii care se adunau la Capșa să afle cele mai noi zvonuri și bârfe, ajungându-se ca aceștia să se salute spunând ,,Ne vedem la șvarț la Capșa!”.

Cum spuneam, șvarțul în sine nu e o băutură complicată, ba dimpotrivă. La Capșa, șvarțul se prepara o singură dată pe zi, dimineața la prima oră, într-un vas de 10-15 litri, unde puneau apă, cafea măcinată pentru filtru și cicoare, în cantități egale. Înainte să fie turnat în căni, șvarțul era strecurat și se aducea la masă fierbinte, într-o cupă de metal alb, cu decorațiuni inspirate din cele ale cafenelelor vieneze. Pe tăviță se mai aflu cești albastre cu lingurițe, dar și cuburi de zahăr și un pahar de apă rece. Desigur, în șvarț unele persoane preferau să adauge fie lapte, fie puțin rom sau coniac.

Unde se bea cel mai bun șvarț în București?

Deși Capșa era cea mai populară cafenea a vremii, datorită celebrităților care se adunau zi de zi pe terasa sa, cel mai bun șvarț se servea la Corso, cafeneaua din Piața Palatului cu care Capșa se „duela”, cafenea deținută de Filip Finkelstein care a dispărut în 1939 odată cu sistematizarea dictată de Carol al II-lea , pe locul său fiind amenajată Piața Palatului Republicii. Și aici veneau o mulțime de personalități, printre care Tudor Vianu, Al. Rosetti, N. D. Cocea, Ion Vinea, dar și Mircea Eliade sau Emil Cioran.

De ce era șvarțul așa popular? Un răspuns sincer ar fi că era o cantitate destul de mare, adică ducea la discuții și dezbateri aprinse, fiind totodată una dintre cele mai ieftine consumații din meniu, costând în jur de 7-8 lei, cam cât o amandină cu ciocolată. Astfel, șvarțul era preferat și de personalitățile mai înstărite, dar mai ales de cei mai „boemi”, care puteau să plătească doar câțiva lei și să stea ore bune să scrie versuri sau proză pe un colț de masă.

Dispariția șvarțului din viețile bucureștenilor

Din păcate, bucureștenii au fost nevoiți să se dezvețe de șvarț de nevoie: al Doilea Război Mondial adusese lipsuri mari când venea vorba de mâncăruri sau băuturi. Mai mult, tot de nevoie apăruseră pe piață noi sortimente de cafea, precum cea „turcească” (din mei, sâmburi de smochine sau năut, boabele de cafea ajungând uneori un adevărat lux). După război, locul șvarțului a fost luat de alte produse de import, precum filtrul de Espresso sau distilatul de cafea instant de la Nestle.

Cu timpul însă, cafeaua a redevenit un lux, și nu din cauza războiului, ci din cauza măsurilor austere ale lui Nicolae Ceaușescu din anii ’80, când bucureștenii și toți ceilalți români aveau să treacă la… cafeaua „nechezol”. În scopuri economice, cafeaua avea să fie amestecată cu năut, secară, ovăz, orz sau cicoare. La început, proporțiile între cafea și înlocuitori erau egale, pentru ca în ultimii ani de dinainte de Revoluție „nechezolul” să conțină în cel mai bun caz 20% cafea.

CITEȘTE ȘI

Regizoarea Sanda Manu a murit. Mesajul transmis de actrița Oana Pellea

Câteva semne că, de fapt, ne facem bine

Povestea lui Nicolae Basilescu, primul român care a „gustat” industria șampaniei și a adus băuturi fine la București (Partea II)

Cookies