Știți care este cea mai veche biserică din București? Povestea bisericii Sfântul Anton

Încoronări, incendii devastatoare, cutremure și războaie, Biserica Domnească Sfântul Anton din centrul Bucureștiului le-a văzut pe toate. Nu este de mirare că un lăcaș de cult cu o istorie atât de bogată deține și titlul de cea mai veche biserică din Capitală. Prin urmare, vă prezentăm istoria de mai bine de jumătate de mileniu a Bisericii Sfântul Anton.

Nu exista loc mai bun pentru cea mai veche biserică din București. Biserica Domnească Sfântul Anton se află chiar în centrul Capitalei, fiind înconjurată de Hanul lui Manuc și de vechea Curte Domnească. Aici, de-a lungul istoriei de peste 500 de ani au venit să se roage unii dintre cei mai importanți domnitorii ai Țării Românești, precum Mihai Viteazul, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Alexandru Ghica sau Constantin Brâncoveanu.

Cine a zidit Biserica Sfântul Anton

Biserica a fost zidită de voievodul Mircea Ciobanul în cea de-a doua domnie a sa, pe zidurile vechiului lăcaș de cult, care fusese ridicat de Mircea cel Bătrân, întemeietorul primei Curți Domnești în Cetatea Dâmbovița. Aceasta are 25 de metri lungime și 8 metri lățime la exterior și are un plan trilobat, fiind o copie a Mănăstirii Cozia. Mircea Ciobanul a murit însă la scurt timp după ce lăcașul a fost terminat „la roșu”, pictura fiind executată în timpul domniei fiului său, Petru cel Tânăr, pictură care nu s-a mai păstrat până în zilele noastre.

Istoricii și localnicii au cunoscut multă vreme biserica sub denumirea de „Biserica Curtea Veche”, după ce Alexandru Ipsilante a ridicat în timpul domniei sale Curtea Nouă pe dealul Uranus. În cele din urmă aceasta a ars, primind denumirea de „Curtea Arsă”.

Prima încercare la care a fost supusă biserica a fost atacul Bucureștiului de către Sinan Pașa în 1595, când lăcașul de cult dar și întreaga Curte Domnească au fost prăduite de invadatori.

Șirul schimbărilor pe care le-a suferit biserica

Primele schimbări pe care le-a suferit Biserica Sfântul Anton au avut loc în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino care, în 1715, a adăugat portalul din piatră de la intrarea în biserică, realizat în stil renascentist, dar și peretele ce avea scopul de a despărți intrarea femeilor de cea a bărbaților. Din acest perete despărțitor se mai pot vedea și în ziua de astăzi două coloane de piatră.

Tot în același an a fost refăcută pictura interioară și a fost amplasată pisania, care se află în același loc și în prezent. Trecerea timpului dar și alți factori au contribuit la distrugerea picturii originale, care a fost realizată sub domnia lui Petru cel Tânăr, aceasta nemaiputând fi recuperată. În schimb, lăcașul a suferit mai multe restaurări pe parcursul istoriei sale. Cea mai importantă dintre acestea a avut loc între anii 1928 și 1934, la inițiativa lui Nicolae Iorga și a fost realizată de Comisia Monumentelor Istorice, întreaga biserică fiind atunci restaurată la exterior la forma inițială. Ultima restaurare majoră a picturii interioare a avut loc în anul 2009, cu ocazia aniversării a 450 de ani de atestare documentară, sub coordonarea preotului Zaharia Gheorghe.

În jurul anului 1758, în timpul domniei lui Vodă Constantin Mavrocordat, biserica a fost mărită, fiind adăugate nu mai puțin de două paraclise, ceea ce a transformat biserica într-una unică, prevăzută cu trei altare. Acestea au fost demolate la ordinul lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, iar urmele celor două paraclise se mai pot vedea și astăzi în curtea bisericii, zidurile acestora fiind reprezentate de o serie de pavaje peste vechile temelii.

Cum a supraviețuit Biserica Sfântul Anton marelui incendiu din 1847

Surprinzător, Biserica Sfântul Anton a supraviețuit marelui incendiu din 1847, care a mistuit o bună parte din oraș, mai ales centrul Bucureștiului. De la Palatul Poștelor până la biserica Sfântul Gheorghe nimic nu a scăpat din calea flăcărilor. Incendiul a mistuit și biserica pușcăriei, unde se afla icoana Sfântului Antonie cel Mare. Credincioșii susțin că acolo s-a petrecut un miracol, după ce icoana a fost găsită intactă în rămășițele altarului, de unde a fost mutată în Biserica Sfântul Anton. În urma acestei povești, credincioșii consideră icoana drept făcătoare de minuni, atrăgând zilnic zeci de oameni.

Focul din 1847 nu e singurul incendiu căruia biserica i-a ținut piept – la începutul secolului al XVIII-lea au avut loc nu mai puțin de șapte astfel de incidente dar și câteva cutremure serioase.