Acest final de săptămână este marcat de un cod roșu de caniculă în București și alte zone din țară. Astfel, pentru a veni în ajutorul cetățenilor, Primăria Capitalei împarte sticle de apă îmbuteliată în mai multe zone dens circulate din București în zile de caniculă
Bucureștenii trebuie să fie pregătiți pentru două zile de foc în acest weekend. ANM a emis un cod roșu de caniculă, valabil de astăzi dimineață până luni dimineața. Astfel, termometrele vor înregistra valori de până la 43 de grade Celsius. Aceasta este cea mai mare temperatură anunțată până acum de meteorologi.
În intervalul 26 iulie, ora 10 – 27 iulie, ora 10, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de avertizare meteorologică cod roșu ce vizează val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și noapte tropicală.
În intervalul 27 iulie, ora 10 – 28 iulie, ora 10, municipiul București se va afla sub incidența unui mesaj de avertizare meteorologică cod roșu ce vizează val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic deosebit accentuat și noapte tropicală, anunță ANM în prognoza specială pentru Capitală.
Primarul intermar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță că în acest weekend continuă campania administrației locale de a împărți sticle de apă îmbuteliată în zonele dens circulate din București.
Astfel că edilul precizează că administrația locală a primit de la Apa Nova alte 35.000 de sticle pentru a fi distribuite bucureștenilor care trec prin apropierea punctelor cu sticlele de apă.
Acestea sunt împărțite de echipe de la Direcției Generale de Asistență Socială, Direcției de Situații de Urgență și Poliției Locale le distribuie zilnic – aproximativ 6.000 de sticle pe zi – în stații STB, intersecții, zone pietonale și alte locuri publice aglomerate.
Bucureștenii au la dispoziție și locații cu puncte de răcorire. Acestea funcționează zilnic, între orele 10:00 – 22:00. Acestea pot fi găsite la următoarele locații:
Totodată, pe raza tuturor celor șase sectoare ale Capitalei sunt 113 cișmele care aparțin Apa Nova, unde bucureștenii se pot răcori. 28 dintre acestea sunt în Sectorul 1, 20 în Sectorul 2, 17 în Sectorul 3, 15 în Sectorul 4, 19 în Sectorul 5 și 14 în Sectorul 6. Bucureștenii le pot găsi pe toate AICI.