Pistă de alergare pe acoperiș. Este ultima fiță în materie de clădire destinată închirierii pentru spații de birouri.
O pistă de alergare pe acoperiș a fost amenajată pe o clădire de birouri inaugurată în București, pe bulevardul Iuliu Maniu, la intersecția cu bulevardul General Vasile Milea.
Proiectul este destinat angajaților firmelor care vor închiria spațiile clădirii.
Pista este prevăzută cu două benzi care înconjoară acoperișul, astfel că beneficiarii se vor bucura de o priveliște panoramică a Bucureștiului, potrivit retail-fmcg.ro.
Pista include trasee adiacente, cel mai mare având 280 de metri, și se întinde pe o suprafață totală de 904 metri, la o înălțime de 42,25 de metri..
Proiectul a fost executat în patru săptămâni, cu un cost de 180.000 de euro, de către Skanska, cel mai mare dezvoltator de clădiri din Europa.