Sterilizare gratuită pentru animăluțele din București. 10.000 de câini și pisici pot fi înscriși în campanie

10 nov. 2021
587 Afișari
Sterilizare gratuită pentru animăluțele din București. 10.000 de câini și pisici pot fi înscriși în campanie
Domnișoara din imagine se numește Havana și este un blănos adoptat. Sursă foto: B365.ro

Un anunț foarte util și mult așteptat de către stăpânii animalelor din Capitală. S-a dat startul campaniei de sterilizare gratuită pentru 10.000 de câini și pisici fără pedigree.

Sterilizare gratuită pentru animăluțele din București. 10.000 de câini și pisici pot fi înscriși în campanie, potrivit informațiilor oficiale transmise de Primăria Capitalei, prin ASPA – Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.

Sterilizare gratuită pentru animăluțele din București

ASPA București anunță că a început campania de sterilizări gratuite pentru prietenii blănoși. Astfel, 10.000 de câini și pisici fără pedigree din Capitală beneficia de această campanie.

Astfel, în cadrul campaniei demarate de Primăria Capitalei, stăpânii animăluțelor vor beneficia gratuit de:

  • identificarea prin microcip şi înregistrarea câinilor în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS);
  • sterilizarea câinilor fără pedigree, ce au stăpân;
  • sterilizarea pisicilor fără pedigree, cu și fără stăpân.

10.000 de câini și pisici pot fi înscriși în campanie

Care sunt condițiile pe care le au de îndeplinit deținătorii patrupezilor:

  • Stăpânii animalelor trebuie să aibă domiciliul sau reședința în București;
  • Fiecare stăpân poate beneficia de aceste servicii în limita a maximum 5 animale (căței și/sau pisici);
  • Funcționează principiul „primul venit, primul servit”, în limita celor 10.000 de locuri disponibile.

Pentru înscrierea în campanie trebuie să sunați la numărul de telefon pus la dispoziție de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor: 0743.204.942. Programul este de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 16:00.

Un angajat te va ajuta să efectuezi programarea, în funcție și de locurile disponibile, la cel mai apropiat cabinet veterinar de casa ta.

La data de 1 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București, a fost aprobată organizarea campaniei de sterilizare pentru 10.000 de câini și pisici din Capitală.

Ce trebuie să știe stăpânii de căței: identificarea prin microcip și înregistrarea acestora în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS), registru gestionat de Colegiul Medicilor Veterinari (CMV), sunt obligatorii, prin lege.

Anii trecuți, în 2018 şi 2019, la nivelul Capitalei s-au derulat mai multe programe de sterilizări gratuite pentru prietenii blănoși, iar în cadrul acestora au fost sterilizate aproximativ 9.300 de animăluțe.

A început campania de sterilizare a prietenilor blănoși din București. Sursă foto: Facebook/ ASPA București
A început campania de sterilizare a prietenilor blănoși din București. Sursă foto: Facebook/ ASPA București
Cookies