ARHIVA B365

STENOGRAME Cum a încercat directorul ONB să influențeze martori din dosar și să distrugă probe

Potrivit motivarii instantei, anchetatorii au strans suficiente probe din care sa rezulte suspiciunea rezonabila ca Ioan Razvan Dinca a savarsit sase infractiuni de abuz in serviciu si cinci infractiuni de fals in declaratii, informeză Hotnews.ro.

„Judecatorul de drepturi si libertati retine ca in cauza exista probe din care rezulta presupunerea rezonabila ca inculpatul Dinca Ioan Razvan a incercat sa influenteze ceilalti participanti la savarsirea infractiunilor de care sunt acuzati, a martorilor din cauza si totodata sa sa sustraga sau sa altereze mijloace materiale de proba”, se mentioneaza in motivarea instantei.

Conform sursei citate, din continutul convorbirilor telefonice, purtate in perioada 6 – 27 februarie, reiese ca inculpatii din dosar s-au intalnit de mai multe ori pentru a discuta ce declaratii urmau sa dea in fata organelor de urmarire penala:

„Madalina: (…) nu pot sa-ti spun cum e cu Parchetul General si ce declaratii o sa dam si facem terapie de grup. Bine, nu este nici o problema. Pai o sa ne cheme sa dam declaratii toti, iti dai seama.

Roxana: Da.

Madalina: Sa zica Razvan, doamna Petrescu. Nu stiu daca o sa ajunga si la mine, posibil (cu referire la inculpatii Dinca Ioan Razvan si P.G.”

Aceasta nu este unica discutie purtata referitor la declaratiile ce urmau sa fie date in fata organelor de ancheta.

„I. M. G: Facem sedinta de grup…(cu referire la intalnirile dintre inculpati)

Roxy: Nasol de voi!

I. M. G: Ce vom face si cum vom da declaratii dupa data de 27.(cu referire la data de 27 februarie 2015 indicata ca termen de predare a documentelor, in ordonanta nr. 12613/P/2013 din data de 04 februarie 2015)”, este o alta conversatie redata de procurori si de care judecatorii au tinut cont.

Referitor la aceste discutii, Dinca a recunoscut doar faptul ca aceste intaniri au fost organizate, dar nu si scopul acestora.

„Cu toate acestea, judecatorul considera ca declaratia inculpatului Dinca Ioan Razvan, potrivit careia intalnirile au avut ca unic scop discutiile cu privire la existenta si locul unde se afla inscrisurile solicitate de organele de urmarire penala este contrazisa de continutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpatii si martorii din cauza, din care rezulta in esenta ca inculpatul a fost cel care a coordonat atat continutul declaratiilor ce urmau sa se dea, cat si intreaga abordare in fata organelor judiciare„, se mai arata in motivarea instantei.

In cadrul documentului citat, este redata si o discutie din care reiese ca directorul suspendat al Operei a incercat sa distruga si eventual sa sustraga numite mijloace de proba. Este redata si o convorbirea telefonica purtata in 10 martie de catre Razvan Dinca cu o persoana cu atributii de control in cadrul Curtii de Conturi, din care reiese, sustin magistratii, ca cei doi urmau sa altereze un inscris sau act:

„Razvan: Buna ziua, domnu’ director. Ce faceti domnu’ director ?

Domn: Ce sa fac, uite iesisem in curte, in curtea curtii (cu referire la Curtea de Conturi a Romaniei).(…) Si v-am mai cautat. Ramasese ca ne vedem. Vreau neaparat sa ne vedem, ca v-am spus ca am hartia aia la mine.

Razvan: Da

Domn: Sa vedeti ce scrie nebunul ala si poate o fi si adevarat cate ceva din ce spune ala si pana in toamna cand venim mai aveti timp sa faceti ceva, sa remediati, sa… ma intelegeti?

Razvan: Am inteles.

Domn: Ca nu stiu ce spune el cu vinciuri, cu p-a mă-sii, cu amortizoare, cu draci, cu laci, cu scena, cu ma-sa-n-c*r ce spune acolo si…

Razvan: Da. Aaa, eu am de depus ceva pana maine puternic si mare si lung. Hai sa ne intalnim, ne intalnim poimaine. Puteti?

Domn: Poimaine fiind joi. (…) Da, in principiu pot. Da. Cred ca da.

Razvan: Bine domnule director. Hai sa ne auzim atunci joi si va sun eu”,

Directorul Operei Nationale, Razvan Dinca, este cercetat in libertate, incepand din 13 mai, dupa ce Judecatoria Sectorului 1 a respins cererea procurorilor de arestare preventiva, instanta dispunand masura controlului judiciar pentru 60 de zile, timp in care acesta va fi suspendat din functie. Magistratul de la Judecatoria Sectorului 1 a dispus luarea masurii controlului judiciar fata de Razvan Dinca, pe o durata de 60 zile, din 13 mai pana la 11 iulie.

In perioada controlului judiciar, directorul Operei Nationale trebuie sa mearga la sectia de politie in a carei circumscriptie isi are domiciliul, in zilele stabilite prin programul de supraveghere, la Parchet sau la instanta, ori de cate ori este chemat si sa anunte daca isi schimba locuinta.

De asemenea, in perioada controlului judiciar, Razvan Dinca nu poate sa ocupe functia de director al Operei Nationale si are interdictie sa mearga la sediul Operei.

Cinci persoane cu functii de conducere in cadrul Operei Nationale sunt cercetate pentru un prejudiciu calculat la aproape 630.000 de lei, iar administratorul firmei care pazea institutia este anchetat pentru ca presta servicii fara licenta, potrivit Parchetului Judecatoriei Sectorului 1.

In acest dosar, Ioan Razvan Dinca si un alt angajat al institutiei au fost retinuti, ulterior procurorii cerand emiterea unui mandat de arestare doar pentru directorului Operei, acuzat de mai multe infractiuni de abuz in serviciu si fals in declaratii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button