Ştefania Duminică, dată afară de Ponta, pentru plagiat

de:
24 feb. 2014
0 Afișari
Ştefania Duminică, dată afară de Ponta, pentru plagiat

Decizia premierului privind eliberarea din funcţie a Ştefaniei Duminică a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial, anunţă Mediafax.

„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica Ştefania Duminică se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale”, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.

Lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Duminică este „un plagiat integral”, „o fotocopie” după o lucrare cu acelaşi titlu din 2008, informează Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB), care a cerut rectoratului UB să propună retragerea titlului de master al secretarului de stat.

Comisia de Etică a UB precizează că s-a autosesizat în legătură cu lucrarea de disertaţie „Pagini web în prezentarea elementelor de geografie a României în ciclul primar” a Ştefaniei Duminică, susţinută în 2012 în cadrul Departamentului CREDIS al Universităţii din Bucureşti.

PLAGIAT LA MINISTERUL EDUCAŢIEI Secretarul de stat din Educaţie, ŞTEFANIA DUMINICĂ, este acuzată de plagiat. În ministerul Educaţiei, Ştefania Duminică, membru PNL, răspunde de învăţământul preuniversitar.

ŞTEFANIA DUMINICĂ are în spate un CV impresionant. Este lector universitar la departamentul de formare a profesorilor din cadrul Universităţii din Bucureşti, profesor de limba şi literatura română în învăţământul preuniversitar.

PLAGIAT LA MINISTERUL EDUCAŢIEI De asemenea a absolvit două facultăţi. Cu toate acestea, a fost prinsă copiind mai rău decât un şcolar, la o lucrare de control.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ulterior că îi cere premierului să o revoce pe Ştefania Duminică, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, pentru plagiat, menţionând că ştie că şefului Guvernului o să îi fie greu să sancţioneze astfel o faptă de plagiat.

Cookies