ȘTIRI

Ştefan Bănică Jr., acuzat de soţul Simonei Pătruleasă de o ţeapă de peste 1 milion de euro

Soţul Simonei Pătruleasa a explicat, pentru Click!, baza acuzatiilot:

„Domnul Ştefan Bănică a cumpărat terenul în 2008 şi a stat doi ani pe capul meu să încep eu construcţia. Eram prieteni, ne cunoşteam, mergeam în vacanţe, soţiile noastre la fel. Noi am făcut contract în 2010, deci la doi ani după ce domnul Bănică a cumpărat terenul cu credit. Am terminat blocul, am făcut procesul verbal, iar recepţia a fost semnată de domnul Bănică fără obiecţiuni. Însă în momentul în care am făcut contract pentru a împărţi bunurile, pentru a vinde apartamentele, domnul Bănică n-a adus certificat de intabulare. Deci nu a avut intenţie să vândă, a fost premeditat ca noi să construim blocul, iar el urma să vadă ce va face ulterior, probabil să ne ţepuiască, să nu ne mai plătească prestaţia”, a declarat Sabin Ivanof.

Contactat de Click! legat de acest subiect, Ştefan Bănică a transmis următoarele precizări prin avocatul său, Barbu Mihail Constantin: „Între clientul nostru Ştefan Bănică şi S.C. IPG Impact S.R.L., coordonată de Sabin Ivanof, există o situaţie litigioasă generată de neespectarea de către această societate comercială a termenului în care trebuia să finalizeze lucrările asumate cu privire la un imobil din Bucureşti. În scopul evitării răspunderii contractuale, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate, această societate şi-a cerut insolvenţa, constituindu-se un dosar pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care am solicitat recunoaşterea datoriei acestei societăţi faţă de Ştefan Bănică. Şi avem încredere că justiţia va acţiona exemplar, iar cei responsabili vor fi traşi la răspundere chiar în cazul falimentării societăţii”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button