ARHIVA B365

Steaua, singurul club european de fotbal cu patronul, președintele și șeful galeriei în închisoare

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători. 

Patronul Stelei, Gigi Becali, se află deja în închisoare. Finanţatorul Stelei are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina. Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Șeful Galeriei Steaua, Gheorghe Mustaţă, a fost condamnat în luna iulie la 7 ani şi jumătate de închisoare, pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional, violenţă şi şantaj.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button