ARHIVA B365

STEAUA, PETROLUL, PANDURII şi ASTRA, calificare pe linie în play-off-ul Ligii Campionilor şi Europa

STEAUA a trecut de Dinamo Tbilisi, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după 2-0 în capitala Georgiei şi 1-1 pe Arena Naţională. În turul precedent, STEAUA eliminase pe Vardar Skopje, după 3-0 la Bucureşti şi 2-1 în Macedonia, scrie gandul.info.

PETROLUL a câştigat dramatic, cu gol în ultima secundă, la Arnhem cu Vitesse (2-1), după ce în tur, la Ploieşti, scorul fusese 1-1. Astfel, câştigătoarea Cupei României şi-a asigurat prezenţa în play-off-ul Europa League. În turul precedent, PETROLUL trecuse de feroezii de la Vikingur cu 3-0 şi 4-0.

PANDURII s-au calificat şi ei, după 2-1 la Tel Aviv cu Hapoel. În tur, scorul fusese 1-1. Vicecampionii au reuşit să revină de la 0-1 în Israel şi au ajuns în play-off-ul Europa League. Înainte de Hapoel Tel Aviv, PANDURII învinseseră pe Levadia Tallinn, 4-0 la Târgu Jiu după 0-0 în Estonia.

ASTRA a ajuns şi ea pe tabloul principal din Europa League, după ce a trecut cu 3-1 şi 2-2 de AS Trencin din Slovacia. În tururile precedente, giurgiuvenii eliminaseră pe Domzale (1-0 şi 2-1) şi pe Omonia Nicosia (1-1 şi 2-1).

În total, cele patru echipe româneşti din cupele europene au jucat 18 meciuri în tururile preliminare, din care au câştigat 12 şi au încheiat şase la egalitate. Astfel, STEAUA, PETROLUL, PANDURII şi ASTRA nu au pierdut niciun meci în preliminarii.

Vineri, cele patru echipe româneşti îşi află adversarele din play-off. STEAUA, cap de serie în play-off-ul Ligii Campionilor, ultimul înainte de grupe şi de milioanele de euro, poate întâlni pe: Austria Viena, Legia Varşovia (Polonia), Maribor (Slovenia), Ludogoreţ (Bulgaria) sau Şahtior Karagandy (Kazahstan). Tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor 2013-2014 va începe la ora 12.45.

Tot vineri, cu începere de la ora 14.00, îşi vor afla adversarele din play-off-ul Europa League cele trei echipe româneşti angrenate în această competiţie: PETROLUL, PANDURII şi ASTRA. În Liga Europa, cele 62 de echipe vor fi împărţite în cinci urne de câte zece şi o grupă de 12. Echipele din aceeaşi ţară nu pot fi trase una împotriva celeilalte. Aici puteţi consulta lista posibililor adversari.

Mijlocaşul Bănel Nicoliţă, a înscris, joi, un gol pentru AS Saint-Etienne în partida câştigată, în deplasare, scor 3-0, împotriva grupării Milsami Orhei din Republica Moldova, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa.

Atacantul Raul Rusescu a marcat două goluri în partida pe care echipa sa, FC Sevilla, a câştigat-o, joi, în deplasare, cu scorul de 6-1 (5-0), în faţa formaţiei muntenegrene Mladost Podgorica, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa. Ambele echipe s-au calificat în play-off-ul Europa League.

De asemenea, echipa antrenată de Dorinel Munteanu, Kuban Krasnodar, s-a calificat în play-off-ul Europa League, după 2-0 şi 1-0 cu scoţienii de la Motherwell. Totodată, echipa lui Alexandru Maxim, Stuttgart, a ajuns şi ea în play-off, după 1-1 în deplasare şi 0-0 acasă cu bulgarii de la Botev Plovdiv.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button