ARHIVA B365

STEAUA – PANDURII SCOR FINAL 6-0. STEAUA a umilit PANDURII, în LIGA I, după golurile marcate Keşeru

STEAUA-PANDURII SCOR FINAL 6-0. Deşi a jucat fără spectatori, după ce a fost sancţionată în urma incidentelor create de spectatori la jocul cu Oţelul Galaţi, din ultima etapă a sezonului trecut, STEAUA A ÎNVINS PANDURII, în etapa a 4-a LIGII I, cu un scor umilitor. Toate golurile meciului STEAUA-PANDURII au fost marcate de un singur jucător, Claudiu Keşeru.

În meciul STEAUA-PANDURII au debutat la Steaua Srgian Luchin şi Nicandro Breeveld, potrivit romaniatv.net.

STEAUA-PANDURII SCOR FINAL 6-0:

1-0: Luchin a centrat de pe partea dreaptă, iar Keşeru a reluat, din plonjon, cu o lovitură de cap de la 11 metri, în dreapta lui Stanca, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă.

2-0: Sânmărtean a fost faultat în careu de Pîrvulescu, iar Keşeru a transformat lovitura de pedeapsă cu o „scăriţă”.

În minutul 30, Sânmărtean a încercat un lob de la aproximativ 30 de metri, însă Stanca a reuşit să respingă în ultimul moment în transversală.

3-0: Sînmărtean a pasat de la mijlocul terenului perpendicular pe poartă, iar Keşeru a reluat de la 14 metri pe sub Stanca.

4-0: Sânmărtean a trimis o pasă de peste 35 de metri către Keşeru, care după ce a preluat cu stângul a şutat, cu acelaşi picior, din marginea careului de 16 metri la colţul lung.

5-0: Chipciu a primit o pasă la mijlocul terenului, a luat o acţiune personală pe partea stângă, a intrat în careu, l-a driblat pe Pleaşcă şi apoi a pasat printre Momcilovici şi Nicoară către Keşeru, care a înscris de la 7 metri poziţie centrală în dreapta lui Stanca.

6-0: Keşeru a primit o pasă de 30 de metri de la Luchin şi a înscris de la 40 de metri pe lângă Stanca, care ieşise în întâmpinare.

STEAUA-PANDURII SCOR FINAL 6-0. Echipa cu care Steaua a jucat în etapa a 4-a a LIGII I: Arlauskis – Luchin, Varela (Szukala ’57), Filip, Toşca – Prepeliţă (Grădinaru ’63), Sânmărtean (Chipciu ’65) – Neagu, Breeveld, P. Pîrvulescu – Keşeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

STEAUA-PANDURII SCOR FINAL 6-0. Jucătorii cu care a evoluat echipa Pandurii în etapa a 4-a a LIGII I: Stanca – Pleaşcă, C. Pîrvulescu (Nicoară ’68), Elton da Silva, Momcilovici – Răduţ, Anton – Iorga (Buleică ’68), Nistor, Shalaj – Matulevicius (Roman ’62). Antrenor: Petre Grigoraş.

STEAUA-PANDURII SCOR FINAL 6-0. Cartonaşe galbene: Prepeliţă ’15 / Pîrvulescu ’26, Matulevicius ’53


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button