Steaua lui Becali a ajuns la un acord cu Clubul Sportiv al Armatei

de:
22 oct. 2015
2 afișări
Steaua lui Becali a ajuns la un acord cu Clubul Sportiv al Armatei

Acordul va fi unul atât pentru revenirea echipei lui Gigi Becali în baza din Ghencea, cât şi pentru dreptul de a utiliza marca Steaua. Conform ediţiei tipărite a Gazetei Sporturilor, reprezentanţii FCSB şi ai CSA Steaua au negociat intens în ultima perioadă, iar zilele acestea au ajuns la un acord, potrivit romaniatv.net.

Mai mult, se pare că documentele au fost deja redactate, iar în cel mai scurt timp ele vor fi semnate.

În ianuarie 2014 a expirat dreptul lui Gigi Becali de a folosi marca „Steaua Bucureşti”, pe care acesta o înregistrase la Tribunal în anul 2004. Anticipând acest moment, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a demarat încă de la finalul anului trecut procedura de înregistrare a acestei mărci, depunând la OSIM o cerere de înregistrare a aceluiaşi nume. 

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.

Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013.

ICCJ a pronunţat miercuri o decizie finală în acest proces, dând câştig de cauză Clubului Sportiv al Armatei.

Cookies