STEAUA – DINAMO 27 MARTIE 2014. Prima manşă a semifinalelor Cupei României Steaua – Dinamo se va desfăşura joi, de la ora 20:30, pe Naţional Arena. Partida vine la nici o lună de la întâlnirea dintre cele două rivale din campionat, 1-1 în Ghencea, meci în urma căruia campioana a obţinut în punct pe final de joc deşi pornea cu statutul de mare favorită. Pentru a elimina blocajele de atunci, Laurenţiu Reghecampf analizează implementarea unei strategii diferite în Cupa României, strategie care vizează în primul rând aşezarea tactică a elevilor săi. Mai mult, antrenorul campioanei caută soluţii pentru introducerea în primul „11” a unuia dintre cei mai în formă stelişti ai primăverii, Claudiu Keşeru, om decisiv şi în partida cu Săgeata Năvodari, notează prosport.ro.
STEAUA – DINAMO 27 MARTIE 2014. În condiţiile în care echipa merge bine, e neînvinsă în acest sezon şi are opt puncte avans în topul Ligii I, Laurenţiu Reghecampf nu are foarte multe argumente pentru schimbări dramatice în primul „11”. Cu toate acestea, progresul înregistrat de Claudiu Keşeru, fotbalist decisiv pentru Steaua în ultimele patru partide, îl obligă pe antrenor să găsească soluţii pentru titularizarea lui. Măsura este cu atât mai oportună cu cât sistemul cu vârf fals folosit în ultima perioadă şi-a epuizat elementul surpriză de la început şi este tot mai des contracarat de apărările adverse. Reghecampf are de ales pentru meciul cu Dinamo din Cupă între două variante, ambele care îl includ pe Keşeru în primul „11”.
Citiţi mai multe pe prosport.ro.
STEAUA – DINAMO 27 MARTIE 2014