ARHIVA B365

STEAUA a eliminat Ajax la penalty-uri şi va juca în OPTIMILE LIGII EUROPA

Steaua a pornit cu şansa a doua în confruntarea cu Ajax Amsterdam, din 16-imile Ligii Europa, iar după meciul tur din Olanda, câştigat de „lăncieri” cu 2-0, nimeni nu mai dădea echipei lui Reghecampf vreo şansă de calificare. Nici suporterii stelişti, care au fost martori, în 2005, la minunea din dubla manşă cu Valencia, nu erau prea convinşi când vorbeau despre o posibilă repetare a istoriei, informează rtv.net.

Laurenţiu Reghecampf şi băieţii lui au răsturnat, însă, toate pronosticurile şi calculele hârtiei şi au dus din nou Steaua în optimile unei cupe europene, unde nu au mai fost din 2006, când aveau să se oprească tocmai în semifinalele Cupei UEFA.

Steaua a început meciul curajos şi a căutat în permanenţă golul, în timp ce Ajax a preferat să stea la adăpostul avantajului din meciul tur. Iasmin Latovlevici a deschis drumul Stelei spre o nouă performanţă în minutul 38, când a înscris cu un lob superb peste Vermeer, după o pasă foarte bună a lui Chiricheş. „Roş-albaştrii” au reuşit să-şi păstreze avantajul până la pauză, iar la reluare au revenit pe teren cu o şi mai mare determinare, care i-a uluit, parcă, pe olandezi.

Tatu (55) şi Tănase (56) au trecut pe lângă golul doi, iar Adi Popa a lovit bara în minutul 59, cu un şut de la marginea careului.

La 1-0, Reghecampf l-a aruncat în teren şi pe Nikolici, dorind să întărească atacul, dar golul doi a venit, în minutul 76, de la fundaşul central Chiricheş, care a marcat cu un şut fabulos, de la 35 de metri, direct sub transversală.

Treziţi parcă din pumni şi nevenindu-le să creadă că şi-au risipit avantajul creat în meciul tur, olandezii au încercat să pună o mai mare presiune la poarta lui Tătăruşanu şi au avut şi ei şanse importante de gol prin Van Rhijn şi Eriksen, dar şi o bară, în minutul 82.

Ocrotită şi de şansă, Steaua a dus cele 90 de minute la capăt fără a primi vreun gol, iar meciul a intrat în prelungiri şi a ajuns apoi la loviturile de departajare, exact ca în urmă cu opt ani, la meciul cu Valencia, disputat pe un teren desfundat şi mocirlos în Ghencea.

Loteria a fost începută de Ajax, care a înscris prin Eriksen, iar Rusescu a echilibrat balanţa, cu un şut puternic, fără şanse pentru Vermeer. A doua serie de penalty-uri a fost începută de Schone, dar Tătăruşanu a apărat magistral, oferindu-i Stelei şansa de a trece în avantaj. Nikolici nu a ratat, iar scorul la loviturile de departajare era 2-1. De Jong şi Filip au marcat şi ei, dar Moisander a trimis peste poartă – la fel ca Marco Di Vaio pe Ghencea, în 24 februarie 200. Latovlevici, omul care deschisese drumul Stelei spre calificare, a fost cel care le-a dat „lăncierilor” lovitura de graţie, învingându-l pe Vermeer pentru a doua oară în aceeaşi seară.

Steaua va întâlni în optimi pe Chelsea, care a trecut în dublă manşă de Sparta Praga.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button