STB: Un tramvai s-a defectat în stația Șura Mare din București. Liniile 1, 7 și 10 au fost blocate aproximativ 40 de minute

07 aug. 2023
1113 Afișari
STB: Un tramvai s-a defectat în stația Șura Mare din București. Liniile 1, 7 și 10 au fost blocate aproximativ 40 de minute
STB: Un tramvai s-a defectat în stația Șura Mare din București. Liniile 1, 7 și 10 au fost blocate aproximativ 40 de minute | Sursă foto: Facebook-Reclamații STB (fostul RATB) București

Un tramvai s-a defectat pe Șoseaua Giurgiului, blocând trei linii. Incidentul a avut loc în jurul orei 18:00, iar acum tramvaiele funcționează normal. Liniile au fost blocate timp de aproximativ 40 de minute.

Liniile 1, 7 și 10 au fost blocate după ce un tramvai s-a defectat

Anunțul a fost făcut de Societatea de Transport București pe pagina de Twitter. Acestea sunt informațiile oferite:

Liniile 1, 7 si 10 – blocate pe Sos. Giurgiului, in statia Sura Mare, pe sensul spre Sura Mare. Cauza: defectiune tramvai.

După aproximativ 40 de minute, STB a anunțat că problema s-a rezolvat, iar tramvaiele circulă normal pe Șoseaua Giurgiului.

Liniile 1, 7 si 10 functioneaza normal. Blocare si deviere: 41 de minute (17:45-18:26).

În weekenduri, autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu modificat

În weekenduri, autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu modificat, a anunțat STB pe 4 august, într-o postare pe Facebook.

În contextul desfășurării proiectului „Străzi deschise – București, Promenadă Urbană”, în zilele de sâmbătă și duminică, între 5 august 2023 și 8 octombrie 2023 (cu excepția zilei de 7 octombrie 2023), între orele 09:00-23:00, traficul rutier va fi restricționat pe Calea Victoriei, pe porțiunea de drum dintre Piața Victoriei și Splaiul Independenței.

În perioada menționată mai sus, STB anunță că linia 205 va funcționa pe un traseu modificat pe sensul de mers spre capătul de linie „Piața Unirii”.

Astfel, autobuzele liniei 205 vor circula pe traseul de bază între capătul de linie „Străulești” și Piața Victoriei, apoi traseul se modifică, pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Str. Halelor, Aleea III, Aleea II, Piața Unirii 2.

STB a transmis că circulația autobuzelor liniei 205 nu va fi modificată pe sensul opus.

Amintim că, de pe data de 6 august 2023, liniile 205 și 361 au fost unificate, iar traseul noii linii va funcționa sub indicativul 205 și va deservi și Bd. Schitu Măgureanu și Str. Popa Tatu. Aici nu funcționa nicio linie de transport în comun.

De la aceeași dată, vor fi suplimentate autobuzele pentru liniile 205, 301 și 331, iar linia 131 va fi suspendată.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies