Lucrările de construcție pentru pasajul de la Bulevardul Alexandru Obregia suspendă o linie de troleibuz și modifică alte cinci linii de autobuz. Când se aplică schimbările și care vor fi traseele.
Vor fi modificate două linii de autobuz și trei linii de noapte, iar o linie de troleibuz va fi suspendată începând de sâmbătă, 19 februarie 2022, ca urmare a începerii lucrărilor de construire a pasajului rutier suprateran de la intersecția Strada Turnu Măgurele/ Bulevardul Alexandru Obregia/ Bulevardul Metalurgiei, potrivit unui anunț făcut de TPBI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov).
Astfel, pe toată perioada lucrărilor, linia de troleibuz cu indicativul 74 va fi suspendată, iar liniile de autobuz cu indicativele 243, 312 și liniile de noapte cu indicativele N106, N123 și N124 vor avea traseele modificate.
Bucureștenii care foloseau frecvent linia cu indicativul 74 trebuie să știe că, în perioada lucrărilor, linia cu indicativul 312 va beneficia de mai multe autobuze și va funcționa între capătul de linie „Piața Unirii” și capătul de linie „Platforma Comercială Arcade Berceni” (în loc de „Piața de Gros”, cum era până la demararea lucrărilor) pe următorul traseu:
– pe sensul către capătul de linie „Platforma Comercială Arcade Berceni”: Piața Unirii, rond Piaţa Unirii, Splaiul Unirii, Calea Văcăreşti, Strada Serg. Niţu Vasile, Strada Emil Racoviţă, Strada Turnu Măgurele, Bulevardul Metalurgiei, Drumul Dealul Bisericii, capătul de linie „Platforma Arcade Berceni”;
– pe sensul către capătul de linie „Piața Unirii”: capătul de linie „Platforma Arcade Berceni”, Drumul Dealul Bisericii, Bulevardul Metalurgiei, Strada Turnu Măgurele, Strada Emil Racoviţă, Strada Serg. Niţu Vasile, Calea Văcăreşti, Bulevardul Tineretului, Bulevardul Dimitrie Cantemir, Bulevardul I. C. Brătianu, rond Piaţa Unirii.
Totodată, troleibuzele de pe linia suspendată 74 vor fi redistribuite pe linia cu indicativul 73, care va funcționa în continuare între capătul de linie „Turnu Măgurele” și capătul de linie „Piața Unirii”.
De asemenea, autobuzele cu indicativul 243 vor avea traseul modificat, urmând ca, în perioada lucrărilor, să circule între Strada Emil Racoviță și CFR Constanța, după cum urmează:
– pe sensul spre CFR Constanța: staţia „Emil Racoviţă” – capăt de linie plecări, Strada Emil Racoviţă, Strada Turnu Măgurele, Strada Ion Iriceanu, Şoseaua Vitan Bârzeşti, Strada Iuliu Hațieganu, Pod Râul Dâmboviţa, Bulevardul Nicolae Grigorescu, Bulevardul Chişinău, Strada Doamna Ghica, Strada Petricani, Strada Dimitrie Pompeiu, Strada Gara Herăstrău, Şoseaua Pipera, capătul de linie „CFR Constanţa”;
– pe sensul spre Strada Emil Racoviță: capătul de linie „CFR Constanţa”, Şoseaua Pipera, Strada Barbu Văcărescu, Strada Fabrica de Glucoză, Strada Gara Herăstrău, Strada Dimitrie Pompeiu, Strada Petricani, Strada Doamna Ghica, Bulevardul Chişinău, Bulevardul Nicolae Grigorescu, Pod Râul Dâmboviţa, Strada Iuliu Hațieganu, Şoseaua Vitan Bârzeşti, Strada Ion Iriceanu, Strada Turnu Măgurele, Strada Emil Racoviţă, staţia „Niţu Vasile” – capăt de linie sosiri, Depoul Berceni, Strada Emil Racoviţă, rond Niţu Vasile, Strada Emil Racoviţă.
Liniile de noapte N106, N123 și N124 vor întoarce la capătul de linie troleibuzelor liniei 73, „Turnu Măgurele”, nu la „Bulevardul Alexandru Obregia”, ca până acum.
„TPBI va monitoriza cu atenție gradul de încărcare a vehiculelor acestor linii și, dacă va fi cazul, va interveni punctual și va adapta numărul de vehicule în conformitate cu cererea de transport și capacitatea operatorului.”, transmite Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).
STB suspendă linia unui troleibuz și modifică alte 5 linii de autobuz. Vinovate sunt lucrările pentru pasajul Bd. Alexandru Obregia