STB intensifică acțiunile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei

29 mart. 2021
70 afișări
STB intensifică acțiunile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei

Societatea de Transport București STB SA începe o acțiune de intensificare a prevenirii infectării cu coronavirus. Astfel, începând de luni, angajați ai STB vor fi prezenți în stații, precum și în mijloacele de transport, pentru a oferi informațiile necesare unei călătorii sigure și eficiente.

Având în vedere hotărârea CMBSU nr. 19 ce impune noi restricții anti-covid pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID 19, Societatea de Transport București STB SA va informa și îndruma călătorii cu privire la utilizarea în siguranță a transportului public, potrivit unui comunicat transmis.

STB intensifică acțiunile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei

Astfel, începând din 29 martie 2021, angajați ai STB SA vor fi prezenți în stații, precum și în mijloacele de transport, pentru a oferi informațiile necesare unei călătorii sigure și eficiente. STB SA recomandă călătorilor să urmeze măsurile de prevenire a infecției cu noul coronavirus pe durata deplasării:

  • Purtarea obligatorie a măștii de protecție în mijloacele de transport în comun;
  • Păstrarea distanțării fizice;
  • Folosirea ușii din față pentru urcarea în vehicul, coborârea făcându-se utilizând celelalte uși, pentru a preveni astfel aglomerarea în mijloacele de transport în comun;
  • Utilizarea modalităților alternative de achiziție și de plată a călătoriei puse la dispoziție de către STB SA – încărcarea online a cardului nominal, plata prin aplicația mobilă BPay sau plata prin SMS;
  • Utilizarea aplicației INFO TB ca instrument de planificare eficientă a traseului în timp real prin scurtarea timpului de așteptare în stații și optimizarea rutei spre destinația dorită, în această aplicație fiind integrate și traseele operatorului Metrorex.

De asemenea, în mijloacele de transport vor exista afișe cu aceste recomandări, anunțuri vocale transmise prin stație, precum și un clip video ce va rula pe LCD-urile din autobuze.

Sunt respectate condițiile igienico-sanitare

În comunicatul transmis se mai precizează faptul că toate vehiculele din parcul STB sunt zilnic igienizate interior-exterior și dezinfectate cu substanțe speciale la ieșirea în traseu, respectând condițiile igienico-sanitare impuse de situația actuală.

În plus, STB SA va monitoriza în perioada următoare liniile de transport cu flux mare de călători și va suplimenta operativ cu vehicule din liniile mai slab solicitate, pentru a evita aglomerarea.

„Oferim serviciile necesare pentru un transport de calitate tuturor bucureștenilor prin campanii de informare și îndrumare a călătorilor cu privire la utilizarea mijloacelor de transport public în această perioadă. Digitalizam serviciile oferite călătorilor. Confortul și siguranța călătorilor noștri reprezintă o prioritate în activitatea STB SA”, a declarat Directorul General STB – Adrian Criț.

Cookies