STB față în față cu Penitenciarul Rahova

În timp ce se preumblă prin oraș, oamenii sunt capabili să se înfurie din orice. Sau să se amuze din te miri ce motiv. Ceva din statutul de călător STB îi predispune la tot soiul de reacții neașteptate. De-aici și farmecul unei călătorii laolaltă cu zeci de necunoscuți.

De câte ori autobuzele care merg pe Șoseaua Alexandriei ajung în dreptul Penitenciarului Rahova, cineva reacționează. Inevitabil. 

Pe vremea când acolo „staționa” Liviu Dragnea, un călător i-a urlat o manea pe fereastra deschisă. (N-a fost o improvizație, s-a dovedit că o inventase cineva înainte…) Altădată, un cetățean și-a strigat insistent un tovarăș „cazat” în incintă, sperând că respectivul va ieși la fereastră, fix pe latura corespunzătoare a clădirii, exact în jumătatea de minut în care mașina zăbovea în stație. Nu s-a întâmplat.

Cel mai des, însă, pasagerii se rezumă la glume clasice, pe sistem: „Dacă te umflă toamna târziu, ai scăpat de plata la căldură pe toată iarna!”; „Casă, păpică, băuturică, nu te mai bate nevasta la cap, ce mai poți să vrei de la viață?”. Astea sunt abordările celor trecuți de 40 de ani. Puștimea face alt tip de poante: „Uite, bă, aici o s-ajungi dacă nu te ții de școală și-o să te-apuci de furat! Știe taică-tu ce știe, când te ține din scurt!”. Umor tradițional, previzibil. Preferatul meu rămâne un licean care, atenționat de gașcă asupra faptului că dincolo de trotuar e ditamai pușcăria, a replicat extrem de serios: „Singurul hotel în care am încredere”. 

Doi soți de 70+ așteaptă autobuzul 226. În stație, soția se întreține cu o altă doamnă, căreia îi cere informații despre un anumit traseu STB. Află încotro se îndreaptă cutare troleu și, fericită, se întoarce către consort: „I-auzi, Coca, ăla merge chiar la noi acasă!”. Domnul deschide gura, dar înainte să scoată vreun sunet, soția – care nu terminase ce-avea de zis- se și repede: „Ce faci, vorbești în dreptul meu?”.

„Băiețelile” între prieteni adolescenți au și duritate, și infantilism, și tanderețe. Includ, de multe ori, bobârnace verbale și scatoalce cât se poate de concrete, porții de râs uneori prostesc, dar mereu simpatic. Acum câteva seri, după o ploaie zdravănă, un puști își zgâlțâie subit colegul de scaun și-l atenționează, pe ton deopotrivă încântat, grijuliu și înduioșător: „Uite curcubeu’, coa*eee!”.

O doamnă la 40 și-un pic își dă ochii peste cap, în timp ce-i comunică partenerului, la telefon:

„Asta e pură strategie! Te escrochează fiindcă știe că nu-i reziști! Și, ce să vezi, chiar așa e! Păi nu ia ea bursă de merit, 450 de lei pe lună? Plus alocația, 275? Sunt 725 de lei, ți se pare puțin? Continuă tu să-i sifonezi bani de fiecare dată când se-alintă…”

Trec câteva secunde, în care doamna ascultă și ce are de spus în apărarea ei „partea adversă”. Apoi își reia tirul: „S-o suni pe fi-ta, că azi a luat doi de 10! La istorie și la religie! Numai tu îi spui că notele nu contează… «Lasă, fata lu’ tata…» Maică-mea făcea urât la un amărât de 9!!!”.