ÎN BUCUREȘTI

STB anunță schimbări la sfârșit de săptămână. Unele încep de vineri, altele de luni | Lista completă

Societatea de Transport București anunță schimbări. Vizate sunt unele stații, dar și autobuze. Câteva modificări se aplică de vineri, iar altele se aplică de luni. Lista completă este prezentată mai jos.

STB anunță schimbări la sfârșit de săptămână. Unele încep de vineri, altele de luni | Lista completă prezentată în rândurile următoare.

STB anunță schimbări la sfârșit de săptămână

Începem lista schimbărilor în ordinea cronologică publicată de STB. Astfel:

Începând cu ziua de vineri, 12 noiembrie 2021, de la ora 10:00, stația din Capitală „Foișorul de Foc”, corespunzătoare liniilor 79, 86 și N123, aflată pe Strada Traian, pe sensul spre Calea Moșilor, revine la amplasamentul de bază aflat în apropierea Spitalului Clinic de Ortopedie – Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”.

STB anunță că au fost finalizate lucrările edilitare desfășurate în zona intersecției Strada Traian cu Strada Gheorghe Pop de Băsești.

Recomandăm și: STB, investiții de sute de mii de euro în tramvaie. Societatea de Transport București cumpără piese de schimb

În perioada 12 noiembrie – 15 noiembrie 2021, linia autobuzului de noapte N113 urmează să aibă un traseu modificat. Acest lucru s-a decis deoarece vor fi restricții de circulație instituite pe Strada Comandor Eugen Botez pentru executărea unor lucrări la rețeaua publică de canalizare.

Traseul temporar pentru linia de noapte N113, pe sensul spre capătul de linie „Bd. Ficusului”: autobuzele vor circula pe traseul obișnuit între capătul de linie „Complex Comercial Titan” și intersecția Strada Barbu Văcărescu/Strada Comandor Eugen Botez, apoi traseul se modifică, pe Strada Barbu Văcărescu, Strada Glinka Mihail, Calea Floreasca, după care vor urma traseul normal.

Pe sensul opus, circulația autobuzelor de noapte N113 nu vor avea traseul modificat.

Totodată, pe traseul modificat, autobuzele vor opri în stația „Piața Floreasca”, aflată pe Calea Floreasca, corespunzătoare liniilor 135 și N119.

Unele încep de vineri, altele de luni

Începând de luni, 15 noiembrie 2021, autobuzele liniei 246, vor opri într-o nouă stație aflată pe sensul de mers spre capătul de linie „Cora Pantelimon”. Autobuzele 246 vor opri și în stația „Anghel Saligny” (stație comună pentru liniile de autobuz 405, 408 și 472) aflată pe Bulevardul Theodor Pallady, între stațiile „Complex Comercial Titan” și „Intrare Sat Cățelu”, în vederea facilitării transbordărilor în această zonă, transmite STB.

Recomandăm și: Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. STB primește încă 100 de milioane de lei la subvenție. Cum stăm la capitolul investiții în București

Tot începând de luni, 15 noiembrie 2021, de la ora 10:00, stația de autobuz „Calea Victoriei” (corespunzătoare pentru liniile 133, 168, 226 și N117) aflată pe Bulevardul Dacia, pe sensul de mers spre Calea Griviței, va reveni pe amplasamentul de bază aflat la circa 30 de metri înaintea intersecției Bulevardul Dacia cu Calea Victoriei, ca urmare a finalizării lucrărilor de consolidare executate asupra unei clădiri aflată pe Bulevardul Dacia.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button