Societatea de Transport București îi anunță pe călători că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, trece la ora de iarnă.
În noaptea de sâmbătă, 26 octombrie, spre duminică, 27 octombrie, România va trece la ora oficială „de iarnă”. Societatea de Transport București (STB) i-a informat pe călători că această schimbare nu va afecta programul autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor operate de Societate.
Ora 4 AM va deveni ora 3 AM, în noaptea respectivă.
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 20/18.08.1997 privind stabilirea orarului de varā și a orei oficiale de vară pe teritoriul României, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27.10.2024, ora 04:00 devine ora 03:00.
Schimbarea orei oficiale nu va afecta programul liniilor STB”, a transmis Societatea într-un comunicat.
STB a mai anunțat că, începând de luni, 28 octombrie, stația de autobuz „Piața Unirii 1” va fi suspendată, temporar.
Potrivit informațiilor transmise de Societate, vor fi făcute lucrări de reabilitare a părții carosabile din zona respectivă:
În perioada 28.10.2024 – 15.11.2024, staţia de autobuz „Piaţa Unirii 1” va fi suspendată pentru a permite executarea unor lucrări de reabilitare a carosabilului pe banda dedicată transportului public, situată pe Aleea III din Piaţa Unirii.
Pentru a asigura accesul călătorilor în Piața Unirii pe tot parcursul desfășurării lucrărilor, autobuzele liniilor 104, 123, 205, N110 şi N115 vor opri pe Splaiul Independeței, după intersecția cu Strada Sfinții Apostoli.
Totodată, STB a informat că autobuzele liniilor 100, 116, 117, 312, 313, 323, N101, N102, N103, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N111, N112, N113, N114, N116, N117, N118, N119, N120, N121, N122 vor opri pe Podul Splaiul Independeței.
Te-ar putea interesa și: