Societatea de Transport București – STB SA a anunțat că linia de autobuz 162 va reveni la traseul său de baza, ca urmare a finalizării unor lucrări ce au fost realizate la rețeaua de gaze naturale. Modificarea se aplică începând de astăzi, 15 martie 2022.
Traseul autobuzului a fost deviat din cauza unor lucrări la rețeaua de gaze naturale, ce au fost efectuate pe strada Răsadniței. Deoarece acestea au fost finalizate STB a anunțat că, începând de astăzi, marți, 15.03.2022, autobuzul 162 va reveni la traseul său de baza, pe sensul de mers spre terminalul „Giulești Sârbi”.
Astfel că, autobuzele vor circula de la intersecția străzii Sculptorilor cu strada Entuziasmului pe următoarea rută:
STB a anunțat de asemenea că tot începând de astăzi, 15 martie 2022, trei linii de troleibuz vor fi suspendate. De asemenea, alte două linii vor fi scurtate și se vor înființa trei trasee noi. Această măsură a fost dispusă pentru a permite efectuarea unor lucrări a rețelei de contact folosită de troleibuze de pe Bulevardul Vasile Milea.
Liniile de troleibuz care vor fi suspendate sunt 66, 93 și 96, iar cele ce vor avea traseele scurtate sunt 69 și 90. Pentru preluarea călătorilor pe rutele liniilor suspendare se vor înființa liniile 80, 690 și 696. Acestea vor avea următoarele trasee:
Troleibuzul 80 va funcționa între terminalul „Depoul Alexandria” și terminalul „Valea Argeșului”, pe următorul traseu:
Și se va întoarce pe același traseu.
Linia navetă de autobuz 690 va funcționa între terminalul „Ghencea” și terminalul „Piața Rosetti”, pe următorul traseu:
Și se va întoarce pe același traseu.
Linia navetă de autobuz 696 va funcționa între terminalul „Ghencea” și terminalul „Gara de Nord”, pe următorul traseu:
Si se va întoarce pe traseul: