STB ALERT | Tramvaiele 16 și 36, blocate aproape o oră pe Bd. Lacul Tei din cauza unui autoturism parcat lângă linie

28 dec. 2023
4815 afișări
STB ALERT | Tramvaiele 16 și 36, blocate aproape o oră pe Bd. Lacul Tei din cauza unui autoturism parcat lângă linie
STB ALERT | Tramvaiele 16 și 36, blocate aproape o oră pe Bd. Lacul Tei din cauza unui autoturism parcat lângă linie | Sursa foto: Facebook - STB

Societatea de Transport București anunță că două linii de tramvai au fost blocate zeci de minute pe Bulevardul Lacul Tei din cauza unui autoturism parcat lângă linie. Acum, mijloacele de transport în comun funcționează normal.

Liniile de tramvai 16 și 36, blocate aproape o oră pe Bulevardul Lacul Tei

Liniile de tramvai 16 și 36 au fost blocate timp de 50 de minute pe Bulevardul Lacul Tei, în stația Teiul Doamnei, cauza anunțată de STB fiind un autoturism care a fost parcat lângă linia de tramvai.

Mijloacele de transport în comun au fost blocate și au circulat deviat în intervalul orar 10:20-11:10, transmite STB pe pagina de Twitter.

Liniile 16 și 36 – blocate pe Bd. Lacul Tei, la stația Teiul Doamnei, pe sensul spre Str. Maica Domnului. Cauza: autoturism parcat lângă linia de tramvai.

Liniile 16 și 36 funcționează normal pe Bd. Lacul Tei. Blocare și deviere: 50 de minute (10:20-11:10).

Un autobuz Otokar a luat foc în a doua zi de Crăciun

În dimineața zilei de 26 decembrie, un autobuz de pe linia N121 a luat foc pe stradă, în zona Romancierilor. Incidentul a avut loc în jurul orei 4:20, potrivit informațiilor transmise de un martor.

În urma acestui grav incident, conducerea STB a hotărât ca toate vehiculele Otokar pe care le are în flotă să fie verificate suplimentar:

Din dispoziția directorului general, pentru siguranța călătorilor se fac verificări tehnice suplimentare (față de cele zilnice obligatorii) pentru toate autobuzele marca Otokar. Asigurăm călătorii ca acest incident este izolat și sunt luate măsuri tehnice suplimentare pentru a preveni astfel de situații.

Pe lângă verificările extensive la care vor fi supuse mijloacele de transport public, STB a mai luat o măsură în urma acestui incident, aceea de a instrui conducătorii auto, angajați ai STB, să sesizeze cât mai repede orice eventuală anomalie sau defecțiune care apare în traseu, potrivt Antena3.ro.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies