Statul atacă în forţă piaţa telecom, cu o ofertă ieftină de internet, telefonie şi TV

de:
18 apr. 2014
0 Afișari
Statul atacă în forţă piaţa telecom, cu o ofertă ieftină de internet, telefonie şi TV

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, RADIOCOM, companie de comunicaţii deţinută în proporţie de 100% de statul român, se pregăteşte să intre în lupta cu marii operatori telecom prin lansarea unei oferte de servicii integrate de comunicaţii şi televiziune. „RADIOCOM trebuie să treacă la un pachet complet de servicii internet, televiziune şi telefonie. Există o discuţie pe care o avem în cadrul Ministerului Societăţii Informaţionale cu RADIOCOM, companie care are o infrastructură foarte bine pusă la punct are investiţii pe care de doi ani a început să le realizeze în ideea în care ei oferă servicii de telefonie, intenet şi VPN”, a declarat, pentru Economica.net, Răzvan Cotovelea ministrul pentru societate informaţională.

Potrivit acestuia, există un plan de dezvoltare şi extindere a acestei reţele de bandă largă şi indiferent că vorbim de o companie de stat sau una privată contează foarte mult modelul de business pe care îl pregăteşte pentru viitor.

Răzvan Cotovelea nu a specificat tehnologia prin care RADIOCOM va furniza servicii de televiziune, dar opţiunile cele mai viabile pe care le are sunt IPTV prin intermediul infrastructurii actuale, DTH prin intermediul platformei de satelit pe care o operează la Cheia din judeţul Prahova sau terestru prin tehnologia DVB-T prin intermediul multiplexorului pe care îl deţine şi care în acest moment oferă servicii de televiziune digitală terestră în Sibiu şi Bucureşti.

„Am avut până acum câteva discuţii tehnice despre viitorul RADIOCOM-ului şi pregătim din acest punct de vedere un pachet de televiziune, internet şi telefonie care să poată fi distribuit atât în zonele urbane cât şi cele rurale şi să devină un actor pe piaţa telecomunicaţiilor”, a mai spus Răzvan Cotovelea.

Planul de investiţii şi dezvoltare urmează să fie prezentat Guvernului României, până la finele acestui semestru, a mai spus Cotovelea, precizând că există un potential foarte mare. „Vrem să oferim servicii accesibile tutror românilor, iar odată ce planul este pus la punct şi va primi acordul Guvernului României, RADIOCOM va face investiţiile necesare în limitele disponibiltăţilor financiare”, a mai adăugat Cotovelea.

Internetul prin intermediul tehnologiei 4G reprezintă cea mai importantă miză a operatorilor de comunicaţii mobile din România în acest an.

Totuşi preţurile nu sunt tocmai prietenoase la operatorii de telefonie mobilă, însă, RADIOCOM a reuşit să scoată o ofertă prin care furnizează internet mobil 4G la cel mai mic pret de pe piaţă prin care oferă trafic nelimitat fără să scadă viteza. Oferta RADIOCOM include internet 4G WiMax cu o viteză de 1Mbps la preţul de 4 euro plus TVA, echivalentul unei taxe lunare de 20 de lei.

În acest moment, rețeaua WiMax în banda 3,6 – 3,8 GHz are un număr de aproximativ 5.000 de terminale de client active, dintre care aproximativ 4.000 de terminale active cu servicii pentru clienți rezidențiali.

În acest moment acoperirea rețelei WiMax RADIOCOM este de aproximativ 40% din populația României.

Viteza maximă pe care o pune la dispoziţie RADIOCOM este de maximum 6Mbps, iar abonamentul costă 17 euro plus TVA.

Cookies