Statuia lui Carol I, montată lângă Țeapa lui Ghilduş

de:
01 nov. 2010
3 Afișari
Statuia lui Carol I, montată lângă Țeapa lui Ghilduş

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara în urmă cu două săptămâni că vrea să reamplaseze statuia Regelui Carol I în faţa Muzeului Naţional de Artă (fostul Palat Regal), la 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Ecvestra Regelui Carol I are o înălţime totală de 13 metri (dintre care 6 metri doar piedestalul) şi este construită în întregime din bronz. Investiţia Primăriei Capitalei a fost de aproximativ trei milioane de euro, fiind achitată integral de stat înainte de 2008. Monumentul a fost realizat de sculptorul Florin Codre după modelul statuii iniţiale create de artistul croat Ivan Mestrovic, în 1939, care a fost amplasată în acelaşi loc ca şi acum. Statuia originală a fost topită de comunişti în 1948. Atunci, bronzul a fost folosit pentru turnarea statuii lui Lenin.

Lucrările de reamplasare a statuii au fost întârziate de nevoia de a obţine o serie de avize, ultimul fiind acela primit de la Ministerul Culturii, în urmă cu trei săptămâni, scrie adevărul.ro. „Locul ei este unde a fost. Sunt pieţe în lume care sunt mai dense. E un contrast mare. Asta poate constitui însă originalitatea Bucureştiului. Şi apoi, ori sculptura mea devine ridicolă vizavi de monumentul lui Ghilduş, ori monumentul meu îl va ridiculiza. Când un obiect creează emoţie, nu mai contează unde e aşezat”, a declarat pentru adevarul.ro sculptorul Florin Codre.

Cookies