Străzile și bulevardele Capitalei devin parcă tot mai neprietenoase cu pietonii. Iar pentru cei care folosesc transportul în comun situația a devenit și mai delicată.
Dacă zilele trecute, v-am prezentat stația pericol din Capitală, ei bine nu e doar aceea. Din nefericire mai există încă una. Iar vestea tristă este că e tot în Sectorul 3, tot pe Bd. Theodor Pallady.
E ca și cum în acea zonă „au votat” să se amenajez în acest fel stațiile STB.
Un bucureștean, membru al comunității „Reclamatii STB (fostul RATB) Bucuresti” a transmis un mesaj de avertizare. Se pare că locuitorii din zonă sunt supuși pericolelor.
Nu este deloc în regulă ce se întâmplă, accidentele în trafic ar trebui prevenite nu atrase și sub cea mai mică formă.
Iată care a fost mesajul bucureșteanului:
„Așa arată 3 sferuri din stațiile de autobuz de pe Bd. Theodor Pallady aferente liniilor 619, 627 și N111. Inaccesibile pentru persoanele cu handicap, pentru mamele care au copilul în cărucior, pentru persoanele vârstnice, totodată în caz de ploaie urci tot noroiul în autobuz. Chiar nu se pot face stațiile normale? Chiar dacă se pierde puțin din spațiul verde”, a scris bărbatul.

Având în vedere demararea lucrărilor de modernizare a căii de rulare pe Bd. Theodor Pallady din cadrul „LOTUL 1 – Reabilitare sistem rutier pe Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan”, liniile 19, 27, 49 și 640 vor circula pe trasee modificate, linia 637 va fi suspendată și vor fi înființate două linii navetă de autobuz: 619 și 627.
Iar aparent 2 dintre aceste linii vor opri în stația cu probleme, respectiv 619 și 627.
Linia 619
Traseu dus: „Autobaza Titan”, Bd. Theodor Pallady, întoarcere rond Uzinei, Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, „Faur”;
Traseu întors: „Faur”, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, „Autobaza Titan”.
Linia 627
Traseu dus: „Autobaza Titan”, Bd. Theodor Pallady, întoarcere rond Uzinei, Bd. Theodor Pallady, Bd. Camil Ressu, „Dristorului”;
Traseu întors: „Dristorului”, Bd. Camil Ressu, Șos. Mihai Bravu, Str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. Theodor Pallady, „Autobaza Titan”.