Stația de metrou „Timpuri Noi” și-a schimbat numele în „Octavian Udriște” sâmbătă, 14 octombrie. Aceasta este una dintre cele mai vechi stații de metrou din București, deschisă în anul 1979.
Decizia schimbării numelui stației de metrou „Timpuri Noi” din Sectorul 3 în „Octavian Udriște” a fost votată favorabil de Consiliul de Administrație Metrorex, potrivit Click.ro.
Această nouă denumire va fi auzită de persoanele care circulă cu trenurile de pe magistralele 1 și 3 în perioada următoare.
Stația de metrou Timpuri Noi din Sectorul 3 a purtat denumirea unei vechi uzine românești înființată în anul 1864, care acum nu mai există. Spațiul unde fabrica și-a desfășurat activitatea este acum dat în folosință unor clădiri de birouri, dar și a unei zone rezidențiale.
Totodată, mai este cunoscut și faptul că stația Timpuri Noi este una dintre primele stații de metrou din București, fiind inaugurată în anul 1979. Exact așa cum a fost dată în folosință în acel an, stația și-a păstrat elementele autentice de-a lungul timpului.
În cinstea inginerului Octavian Udriște, Metrorex a dezvelit o plăcuță onorifică în stația de metrou Timpuri Noi. La eveniment au participat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, președintele și membrii Consiliului de Administrație și invitatul Octavian Udriște, în vârstă de 88 de ani.
Metrorex a ținut ca acest eveniment să aibă loc în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității. Directorul General a declarat că Metrorex are privilegiul să onoreze activitatea specialiștilor implicați în construirea și funcționarea metroului din București, printre care se numără și inginerul Octavian Udriște.
Mariana Miclăuș a reamintit că membrii Consiliului de Administrație Metrorex au propus începerea etapelor premergătoare necesare pentru redenumirea stației de metrou Timpuri Noi în stația Octavian Udriște.
Directorul Metrorex i-a mulțumit inginerului Octavian Udriște pentru activitatea sa și i-a urat multă sănătate.
Te-ar mai putea interesa și: