FIT CITY

STARE DE URGENŢĂ pe teritoriul României timp de 30 de zile. Ce cuprinde DECRETUL dat de Iohannis

„Ne aflăm într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri şi înţelegem cu toţii că severitatea lor este pe măsura gravităţii perioadei pe care o traversăm. Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile”, a anunţat luni preşedintele Iohannis, adăugând că „oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm vieţile celor dragi nouă, vieţile celor de lângă noi”.

Preşedintele a explicat ce înseamnă instituirea stării de urgenţă pe teritoriul ţării noastre potrivit decretului pe care l-a semnat luni, ce efecte va produce asupra vieţii fiecăruia dintre noi şi în ce măsură ni se schimbă viaţa în următoarea perioadă:

– Şcolile vor fi închise, pentru protejarea copiilor, elevilor şi studenţilor, activitatea din învăţământul preuniversitar şi universitar se suspendă pe perioada stării de urgenţă.

DECRETUL privind instituirea STĂRII DE URGENŢĂ  pe teritoriul României poate fi consultat, integral, aici. 

„Salut efortul cadrelor didactice, dar şi al tuturor celor care au propus şi oferă soluţii de pregătire academică alternativă, fie online, fie prin intermediul televiziunii, pentru ca elevii să traverseze această perioadă dificilă cu cât mai puţine lacune. Tehnologia ne oferă astăzi un avantaj considerabil în acest sens”, a afirmat Iohannis,

– Pe perioada stării de urgenţă, dacă va fi nevoie, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, cum ar fi energia electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanţi, în limita preţului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgenţă.

„Vreau să fie foarte clar următorul lucru: serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus şi a complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate! Pentru persoanele izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, se vor stabili măsuri de sprijinire, care vor fi puse în aplicare de autorităţile administraţiei publice locale”, a subliniat preşedintele, citat de news.ro.

– Angajatorii şi angajaţii afectaţi de efectele crizei COVID-19 vor fi sprijiniţi prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

„Angajaţii şi familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau chiar oprită total sau parţial pe perioada stării de urgenţă prin decizii ale autorităţilor publice, vor beneficia de protecţie socială. Pe perioada stării de urgenţă, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor sistemului naţional de apărare, angajaţilor de penitenciare, personalului din unităţile sanitare publice şi altor categorii stabilite după caz. Aceste categorii de personal au însă dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut de Legea nr. 19/2020, în situaţia în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege”, a explicat Klaus Iohannis.

– Tot în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor se introduce posibilitatea ca, în instituţiile şi autorităţile statului şi în societăţile cu capital privat, acolo unde se poate, să se lucreze la domiciliu sau în regim de telemuncă.

– De asemenea, oamenii trebuie să ştie că nu mai este necesară deplasarea la sediul instituţiilor pentru depuneri de cereri pentru acordarea beneficiilor şi prestaţiilor sociale, acestea pot fi depuse pe cale electronică.

– Un capitol extrem de important al decretului privind instituirea stării de urgenţă se referă la măsurile în domeniul sanitar.

„Am dispus, astfel, ca în structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unităţile sanitare şi în serviciile de asistenţă socială să se poată angaja fără concurs personalul necesar pentru a suplimenta nevoile medicale apărute. De asemenea, am dispus asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătăţii pentru achiziţionarea de materiale, echipamente şi medicamente în perioada pandemiei prin procedura de achiziţie directă. Am simplificat, de asemenea, proceduri de decontare şi alocare a banilor, astfel încât în domeniul sanitar să se poată realiza rapid toate operaţiunile necesare”, a declarat Iohannis.

– În domeniul economic, Guvernul poate adopta măsuri de susţinere a operatorilor economici din domeniile afectate de COVID-19 şi va anunţa în curând pachetul de soluţii pregătit.

„În această perioadă de criză, producţia şi întreaga economie trebuie să fie pregătite să susţină combaterea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. Totodată, se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică, precum şi funcţionarea optimă a sistemului energetic naţional”, a precizat Klaus Iohannis.

– „Am decis şi suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu câteva excepţii, sigur”, a anunţat preşedintele.

– Instituirea stării de urgenţă produce efecte şi în domeniul justiţiei. În această perioadă, activitatea de judecată va continua doar în cauzele de urgenţă deosebită. Lista acestor cauze se stabileşte de conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, de colegiile de conducere ale curţilor de apel, iar Consiliul Superior al Magistraturii va da îndrumările necesare asigurării unor practici unitare.

Pentru judecarea proceselor, instanţele pot da termene scurte, de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi, şi vor dispune măsurile necesare pentru desfăşurarea şedinţelor de judecată prin videoconferinţă.

„Toate măsurile detaliate, pe fiecare domeniu de specialitate în parte, se regăsesc în decretul pe care l-am emis astăzi şi care va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial. Autorităţile responsabile vor lua act de aceste prevederi şi le vor pune imediat în practică”, a adăugat Iohannis.

El a mulţumit medicilor şi personalului medical pentru „extraordinara dedicare”.

„Vreau să transmit un mesaj special medicilor şi personalului medical care, încă de la primul caz înregistrat în România, au demonstrat profesionalism şi o extraordinară dedicare. Vă mulţumesc tuturor pentru eforturile făcute şi cu toţii suntem recunoscători pentru munca pe care o depuneţi în mod neobosit! Vă asigur că prin acest decret am luat toate măsurile pentru a se putea face cu maximă celeritate toate achiziţiile de echipamente medicale pentru protejarea personalului sanitar, astfel încât sănătatea dumneavoastră să nu fie pusă în pericol”, a transmis preşedintele.

El s-a declarat hotărât ca împreună cu Guvernul Orban să ia cele mai drastice măsuri pentru a proteja viaţa şi sănătatea cetăţenilor români.

„Dar oricâte măsuri ar lua autorităţile, ele pierd enorm din eficienţă dacă nu sunt urmate întru totul de oameni. Dragi români, ascultaţi mesajele oficialilor, respectaţi cu stricteţe regulile, păstraţi igiena mâinilor, evitaţi aglomerările, limitaţi cât se poate de mult orice deplasare! Aveţi mai mult decât oricând grijă de cei apropiaţi, în special de cei vârstnici şi vulnerabili. Oricât de greu ar părea, păstraţi distanţa socială. Măsurile care au funcţionat până acum în zonele unde transmiterea infecţiei a fost ţinută sub control sau măcar încetinită au fost cele severe, de distanţare socială”, a fost mesajul preşedintelui.

El a precizat că pot fi luate şi alte măsuri, în funcţie de evoluţia situaţiei.

„Combaterea transmiterii infecţiilor cu noul coronavirus presupune un efort susţinut, adaptabilitate şi acţiune rapidă. Instituirea stării de urgenţă permite autorităţilor responsabile să adopte gradual, adică pe rând, sau imediat, dacă se impune, măsuri precum închiderea punctelor de trecere a frontierei de stat, închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi şi alte locuri publice. De asemenea, poate, atenţie, poate fi interzisă gradual, adică atunci când se impune, circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială sau aeriană pe diferite rute şi a metroului. Totodată, ca măsură de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală, repet graduală însemnând atunci şi numai atunci când este absolut necesar, este şi identificarea şi rechiziţionarea de stocuri, capacităţi de producţie şi distribuţie, de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi medicamente utilizate în tratarea COVID-19. Acestea sunt măsuri extreme, care vor avea un impact direct asupra vieţii noastre cotidiene, asupra activităţii economice. Vreau să subliniez că ele vor avea un caracter temporar, însă sunt necesare acum, pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor”,a adăugat Iohannis, precizând că toate acţiunile se subsumează obiectivului primordial – acela de a proteja viaţa oamenilor prin limitarea cât se poate de mult a transmiterii infecţiei.

„Eu voi rămâne foarte implicat în continuare şi voi verifica personal cum se implementează toate aceste măsuri luate în urma emiterii decretului pentru instaurarea stării de urgenţă pe teritoriul României. Voi verifica personal la fiecare minister şi autoritate în parte cum se aplică aceste măsuri”, a dat asigurări preşedintele.

„Naţiunea noastră trece prin momente dificile. Dar suntem români, un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări şi în trecut, iar împreună am reuşit să le depăşim pe toate cu bine. Astăzi, în lupta de a limita efectele nocive ale epidemiei provocate de coronavirus nu suntem singuri. O criză globală necesită soluţii globale, nu doar locale. Efortul internaţional este unul uriaş, ne coordonăm cu partenerii noştri din Uniunea Europeană şi împreună suntem încrezători că vom depăşi cu bine această grea încercare”, a încheiat Klaus Iohannis.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button