TIMP LIBER

Stagiunea de marți seara a Filarmonicii „George Enescu”, cu public

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român (la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

Valentin Dimitrie Simion este student al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa prof. univ. dr. Marin Cazacu. Până astăzi, tânărul muzician a câştigat peste 50 de premii I la competiţii naţionale și internaționale de violoncel şi muzică de cameră; amintim Concursul Internaţional de la Plovdiv (Bulgaria-2017), Concursul Internaţional „The Muse”de la Atena (Grecia-2018), The North Internaţional Competition (Stockholm-2019) și Concursul Internaţional „Jan Vychytil” (Praga-2020)

Valentin Dimitrie Simion a concertat ca solist al Filarmonicilor din Râmnicul Vâlcea, Sibiu și Bacău, a participat la mai multe cursuri de măiestrie susținute de profesori români şi străini. Nu se află pentru prima oară într-un recital din Stagiunea de marți seara dar ne face întotdeauna plăcere să îl reascultăm și să îi putem urmări, astfel, frumoasa evoluția profesională.

Stagiunea de marți seara a Filarmonicii „George Enescu”, cu public

Stagiunea de marţi seara
Marți, 25 mai, ora 19, Ateneul Român, Sala mică

Recital cameral
Valentin Dimitrie Simion – violoncel
Verona Maier – pian

În program :

Robert Schumann – 3 piese „Fantasiestucke”, op.73
Ludwig van Beethoven – 7 variațiuni pe tema Bei Männern, welche Liebe fühlen’, din opera „Flautul Fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart
George Enescu – Nocturnă și Saltarello
Franz Danzi – Variațiuni pe o temă din opera „Don Giovanni” de W.A. Mozart
Laura Ana Mânzat – Obstinando
Béla Bartók – 6 dansuri românești
Bohuslav Martinů – Variațiuni pe o temă slovacă

De unde se pot cumpăra biletele

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
– Online, accesând AICI site-ul – secțiunea „Calendar”. Vă rugăm să luați în considerare că, odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numărul maxim de bilete ce pot fi achiziționate într-o sesiune online este de șase.
– Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Concertele programate în stagiunea 2020 – 2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Intrarea la concert este permisă până la ora 18.50 și publicul este rugat să respecte regulile impuse de protecție și distanțare.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button