Stadiul lucrărilor la Străpungerea N. Grigorescu: Un pod peste Dâmbovița e GATA. GALERIE FOTO

de:
21 oct. 2015
0 afișări
Stadiul lucrărilor la Străpungerea N. Grigorescu: Un pod peste Dâmbovița e GATA. GALERIE FOTO

Proiectul de infrastructură Străpungerea Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu a făcut câteva progrese în ultimele luni însă nu suficiente pentru a se putea respecta termenul de finalizare. Constructorul a finalizat doar unul dintre cele două poduri peste Dâmbovița, iar pasajul suprateran s-a blocat la mal.

Până acum a fost terminat doar podul din amonte. A fost realizat trotuarul și s-a montat și o balustradă. La podul din aval însă, lucrările abia încep. De asemenea, mai este mult de lucrat și la pasajul suprateran care nu a trecut încă Dâmbovița. La rampe abia s-au montat parapeții, iar la bretelele laterale nu s-a făcut mai nimic. 

Lucrarea ar trebui terminată până la sfârșitul acestui an. „Dacă lucrurile merg cum trebuie, estimăm că la sfârșitul lui 2015 vom termina”, a declarat anterior pentru B365.ro, Ion Dedu, director de la acea dată al Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei. 

Dat fiind stadiul actual al proiectului este puțin probabil însă ca în două luni totul să fie gata.

Proiectul are deja o întârziere de trei ani. Astfel, Primăria Capitalei a demarat lucrările la Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu în martie 2010, iar lucrările ar fi trebuit încheiate în 2013. Proiectul s-a blocat însă după ce se finalizase mai puțin de 20% din proiect. Blocajul a apărut întrucât Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a aprobat exproprierile, estimate la o valoare de 35 milioane lei (8 milioane euro). Proiectul s-a deblocat după aproape patru ani. Astfel, constructorul s-a întors pe șantier abia în martie 2014, iar contractul prevede acum ca termen de finalizare sfârșitul lui 2015.

Proiectul Străpungerea Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu prevede lărgirea bulevardului la trei benzi pe sens de la intersecția cu Theodor Pallady și construirea unui pasaj suprateran peste râul Dâmboviţa la intersecţia bulevardului Nicolae Grigorescu cu Splai Dudescu. Pasajul va avea câte două benzi pe sens şi un scuar median de 12 metri. În lateralele acestui pasaj vor fi construite la nivelul solului două poduri cu câte trei benzi pe sens.

În prezent, valoarea totală actualizată a proiectului Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu se ridică la 365.855.000 lei (82 milioane euro).

În 2015, Primăria Capitalei a alocat pentru Străpungerea Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu 70 milioane lei (aproximativ 15,7 milioane euro). Lucrarea face parte din inelul median de circulație, alături de Pasajul de la Piața Sudului și pasajul Mihai Bravu și face legătura între cartierele Olteniţei, Balta Albă, Pantelimon şi cartierele Colentina, Doamna Ghica, zona de nord a Bucureştiului cu acces spre aeroportul Otopeni, DN1 şi viitoarea autostradă A3 Bucureşti-Braşov.

Cookies