Stadionul Lia Manoliu s-a scumpit cu 92 milioane de lei

de:
29 oct. 2010
0 Afișari
Stadionul Lia Manoliu s-a scumpit cu 92 milioane de lei

Costurile stadionului Lia Manoliu au crescut cu 92 milioane lei conform unui hotărâri adoptate vineri de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Costul total al investiţiei a ajuns astfel la 764 milioane de lei cu TVA.

Creşterea cheltuielilor ’’în regim de urgenţă’’ este necesară în condiţiile în care şi standardele impuse de UEFA pentru găzduirea finalei Europa League 2012 s-au modificat, se justifică edilii.

’’Lucrările necesare se referă la creşterea numărului de încăperi, suplimentarea numărului de locuri VVIP şi VIP, suplimentarea locurilor destinate presei scrise şi audiovizuale, creşterea numărului de grupuri sanitare şi spaţii comerciale, lucrări privind dotările de mobilier interior şi exterior, controlul accesului în stadion conform cerinţelor UEFA, inseraţii speciale privind sistematizarea în exteriorul stadionului (control şi ticketing), crearea unui Centru de Comandă şi Control, extinderea sistemului de supraveghere video şi audio în exterior’’, se arată în hotărâre.

De asemenea, noile lucrări implică şi ’’realizarea unui sistem de broadcast Car TV pe fibră optică care permite transmisii în sistem HD, un sistem de informare al spectatorilor, instalaţii electrice de iluminat exterior, echipamente pentru IPTV, pavilioane de alimentaţie publică, case de bilete, sistem cashless stadium, reţele de alimentaţie cu apă, canalizare menajeră şi pluvială şi lucrări suplimentare de finisaje’’.

În plus, se vor vrea drumuri şi parcări pentru personal şi spectatori, pentru acces sportivi şi oficiali, amenajări peisagere prin plantarea de copaci, arbuşti şi plante ornamentale.

Stadionul Naţional va fi finalizat în mai 2011

Primarul general al Capitalei a anunţat săptămâna aceasta că lucrările la stadionul naţional vor fi finalizate în mai 2011.

Până la sfârşitul lunii decembrie va fi finalizată construcţia şi vor fi montate toate elementele de arhitectură la stadion, precum şi cablurile pentru instalarea cupolei, în perioada de iarnă se va continua cu finisajele interioare, iar la sfârşitul acesteia vor fi montate gazonul şi cupola, a anunţat edilul.

În primăvara lui 2011 vor fi montate acoperişul retractabil şi scaunele şi va fi încheiată amenajarea gazonului. Tot în primăvară vor începe lucrările la parcarea supraetajată a stadionului, care va avea 1.500 de locuri.

Stadionul Naţional Lia Manoliu va putea găzdui 55.000 de spectatori.

Cookies