Primăria Sectorului 2 a anunțat că sprijină persoanele vulnerabile care au nevoie de ajutor. În acest sens, PS2 va subvenționa activitatea a 3 unități de asistență socială în anul 2024.
Primăria Sectorului 2 a anunțat pe pagina de Facebook că sprijină persoanele vulnerabile, fie că este vorba despre copiii proveniți din familii cu venituri reduse, de persoanele fără adăpost sau de cele cu boli și adicții grave.
Astfel, anul acesta, Primăria va subvenționa activitatea a 3 unități de asistență socială.
Prima unitate de asistență socială despre care este vorba este Cantina socială Sfânta Ana, a Filialei Asociației Diaconia Sector 2. Aceasta va beneficia de o subvenție de 480.000 de lei în 2024, echivalentul a 400 de lei pe lună pentru 100 de beneficiari.
Cantina socială Sfânta Ana le oferă beneficiarilor (persoane vârstnice, familii numeroase sau monoparentale, persoane fără adăpost, etc.) următoarele:
A doua unitate care va fi subvenționată de PS4 este Centrul de zi pentru copii Sfânta Treime, a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Aceasta va beneficia de 216.000 lei de la bugetul local, asta însemnând câte 600 de lei lunar pentru 30 de copii.
Copiii proveniți din familii cu venituri reduse vor primi zilnic câte o masă caldă după programul școlar și vor avea parte de activități extrașcolare precum jocuri distractive, desen și pregătirea temelor.
Iar a treia unitate de asistență socială care va fi finanțată de Primărie este Centrul de zi pentru asistența integrată a adicțiilor, al Asociației Române Anti-SIDA (ARAS). Centrul va primi o suvenție de 288.000 lei în 2024, astfel încât 40 de persoane de pe raza Sectorului 2 să poată beneficia de un sprijin lunar de 600 de lei.
De mai bine de 30 de ani, ARAS oferă servicii integrate persoanelor cu adicţii. Le pune la dispoziţie tratamente medicale, teste rapide HIV, servicii stomatologice. Asigură şi alte servicii de informare şi suport, inclusiv pentru adolescenţi şi părinţii lor.