Sprijin financiar de 990 de lei, oferit de PMB pentru montarea de aparate dentare fixe copiilor

de:
13 oct. 2018
0 Afișari
Sprijin financiar de 990 de lei, oferit de PMB pentru montarea de aparate dentare fixe copiilor

„Obiectivul proiectului îl reprezintă prevenirea afecţiunilor dentare pentru menţinerea unui organism sănătos printr-o soluţie de tratament minim invazivă care corectează probleme dentare deseori ireversibile, dar care pot fi tratate ortodontic cu rezultate spectaculoase, prin aplicarea de aparate ortodontice fixe copiilor cu vârste între 10 şi 17 ani din Bucureşti”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul „Smile”, ce va fi desfăşurat de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB), presupune acordarea unui sprijin financiar de 990 de lei copiilor care au nevoie de aparate dentare fixe. Beneficiari vor fi copii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, cu astfel de probleme dentare, putând primi ajutor în baza recomandării medicului stomatolog din cabinetul şcolar.

Bugetul total alocat acestui proiect pentru perioada 2018-2020 este de aproape 35 de milioane de lei.

Programul este o continuare a celui iniţiat deja prin hotărâre CGMB, prin care elevii din Bucureşti cu vârsta între 7 şi 16 ani primesc ajutor financiar de 750 de lei pentru montarea aparatelor dentare mobile. Reprezentanţii ASSMB au explicat pentru News.ro că pentru foarte mulţi copii înscrişi în acest program, în special pentru cei de peste 10 ani, medicul stomatolog a recomandat montarea unui aparat dentar fix şi nu s-ar fi încadrat în program pentru obţinerea ajutorului financiar, în condiţii specificându-se montarea de aparat dentar mobil. Astfel, în cazul în care medicul stomatolog recomandă montarea de aparat dentar mobil, sprijinul oferit de PMB va fi de 750 de lei. În cazul în care copilul are nevoie de aparat dentar fix, suma oferită va fi de 990 de lei.

Cookies